Lăzăroiu: Stenogramele lui Blejnar prăbușesc teoria că procurorii sunt controlați de Băsescu
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu consideră că stenogramele convorbirilor lui Sorin Blejnar cu președintele Traian Băsescu "prăbușesc" teoria potrivit căreia procurorii ar fi controlați de acesta. În ceea ce privește conflictul dintre premier și șeful statului, fostul ministru al Muncii spune că Traian Băsescu tace deoarece acesta nu intră în jocuri cu "miză mică electorală" și îi transmite lui Victor Ponta să fie mai atent la adversarii săi din PSD, care vizează postul de prim-ministru, după alegerile din decembrie.
Într-un interviu acordat Ziare.com, Sebastian Lăzăroiu a afirmat că, după ce a citit toate stenogramele, inclusiv cea postată de el pe Facebook din care reieșea preocuparea președintelui pentru respectarea Constituției, nu a remarcat decât convorbiri despre aspecte instituționale, drept pentru care nu poate să afirme că Traian Băsescu e "victima cuiva".
"Nu cred că e victima nimănui. În primul rând, nu Traian Băsescu era subiectul interceptării, ci Sorin Blejnar, pe atunci șeful unei instituții care avea legături cu toate celelalte instituții. Eu am văzut conținutul interceptărilor și am văzut convorbiri despre aspecte instituționale. Am mai văzut o stenogramă pe care presa rău-voitoare o ignoră în care șeful statului îi cere șefului ANAF să urmeze calea constituțională în privința unor consultări legate de Rompetrol. (...) de acolo reieșea preocuparea președintelui pentru respectarea Constituției", a declarat Lăzăroiu.
El a susținut că nu știe ce legătură aveau acele stenograme cu dosarul lui Blejnar, precizând însă că Inspecția Judiciară trebuie să elucideze modul în care ele ajung publice: "Faptul că unii oameni sunt interceptați în convorbirile lor cu alte persoane care nu au legătură cu cazul respectiv e problema procurorilor care instrumentează cazurile. Așa că nu poți să ai niciun fel de așteptări în privința asta", a spus Lăzăroiu.
Mai mult, consilierul prezidențial a comentat și efectul publicării stenogramelor: "Cred că teoria că procurorii sunt controlați de Traian Băsescu pe care o auzim de la tot felul de inculpați și învinuiți, politicieni sau oameni de afaceri, se prăbușește și ea cu ocazia acestor stenograme. Dacă mai avea cineva vreun dubiu. Până la urmă Justiția e independentă și faptul că vorbești ca șef al unei instituții cu președintele României la telefon nu te face imun la anchetă", a concluzionat Lăzăroiu pe tema stenogramelor.
Întrebat de ce tace președintele Băsescu, fostul ministru al Muncii a răspuns: "Am mai auzit întrebarea asta de câteva săptămâni și sincer să fiu nu prea o înțeleg. Președintele României este o instituție și se exprimă în diverse moduri. Direct prin persoana președintelui, prin purtătorul de cuvant, prin comunicate de presă. Și am văzut multă activitate în ultima vreme, dacă e să mă raportez la aceste forme de manifestare", a mai spus Lăzăroiu, amintind că ultimul discurs al lui Băsescu a avut loc la Congresul PPE.
Despre conflictul președinte-premier, fostul ministru al Muncii a arătat că nu există o strategei a președintelui în ce privește persoana lui Ponta, ci crede că este o strategie curentă de colaborare instituțională. "Dacă ne referim la jocurile cu miză mică electorală, nu cred că trebuie să se aștepte cineva ca președintele Traian Băsescu, un om politic cu mare experiență, să intre în așa ceva. Până la urmă alegerile vin și trec, ca și guvernele. (...) Dacă omul politic Victor Ponta are nevoie de adversari, cred că ar trebui să îi caute în alte zone. (...) Sunt mulți competitori în PSD pentru funcția de premier care se va vacanta în decembrie. Așa încât nu prea înțeleg de ce își caută adversari în zone de unde ar trebui să se aștepte la colaborare instituțională, când, Slavă Domnului, are destui adversari în interiorul și în afara partidului pe care îl conduce", a declarat Sebastian Lăzăroiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News