Lăzăroiu, pe Facebook: A treia stenogramă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
lazaroiu
lazaroiu

Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a publicat, sâmbătă, pe Facebook, o așa-zisă " a treia stenogramă", după cum acesta informează, în care prezintă o discuție care ar fi avut loc între președintele Traian Băsescu și fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, în data de 18 august 2010, din care rezultă că șeful statului oferă doar sfaturi utile.

Iată ce scrie Sebastian Lăzăroiu pe Facebook:

"A treia stenograma - 18.08.2010

Sorin Blejnar cu presedintele Traian Basescu:

S. BLEJNAR: Domnule presedinte, as dori sa vorbesc si eu cu dumneavoastra un minut, doua, trei azi, maine in problema Rompetrol. M-au cautat aia astazi si veneau cu niste idei si voiam sa ma consult…

T. BASESCU: Mai, oricum trebuie discutat cu premierul, mai, ca n-am eu atributiuni. Eu pot sa-ti dau un sfat…

S. BLEJNAR: Pentru un sfat, desigur.

T. BASESCU: E esential sa discuti cu premierul subiectele astea.

S. BLEJNAR: Am inteles.

T. BASESCU: Deci discuta neaparat cu premierul, cu ministrul de finante si dupa ce au ei o idee, daca vreti o parere si de la mine, bine, daca nu…

S. BLEJNAR: O parere voiam.

T. BASESCU: Da, dar intai discuta cu oamenii care pot lua decizii.

S. BLEJNAR: Am inteles.

T. BASESCU: Bine, la revedere!"

Deși în răspunsul Administrațeiei prezidențiale din seara zilei de sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Președinției, Bogdan Oprea, preciza că "este vorba despre trei interceptări telefonice dintre domnul președinte Traian Băsescu și domnul Sorin Blejnar, iar discuțiile vizau recuperarea datoriilor pe care compania Rompetrol le are față de statul român", presupusa stenogramă publicată de Lăzăroiu pe Facebook, nu apare în dosarul "Motorina", în care este judecat fostul șef al ANAF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel