Data actualizării:
Data publicării:

Lavinia Petrea, momentul crunt care a marcat-o: O amorțeală mă cuprinsese. Mi-a stat inima

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Lavinia Petrea, prezentatoare tv la PRO TV, a vorbit despre momentul crunt prin care a trecut, dar și despre miracolul care i s-a întâmplat.

"Eram la prima ecografie de confirmare a celei de-a doua sarcini.  Am intrat în clinică de mână cu soțul meu, emoționați și bucuroși că o să auzim bătăile inimii unei noi vieți. În scurt timp, însă, avea să-mi cadă cerul în cap. „Sarcina s-a oprit din evoluție. Îmi pare rău, dar nu este activitate cardiacă”. „Îmi amintesc atât de bine amorțeala care mă cuprinsese. Încercam să îmi însușesc spusele doctoriței, dar nu reușeam”, a povestit Lavinia Petrea pe blogul personal.

"Mi se întâmplase un miracol"

"M-am dus să mă mai vadă o dată doctorița mea și să facem ce trebuia făcut… Mă întind din nou pentru a patra ecografie în a zecea zi de la prima. Reacția doctoriței întârzia să apară. Se uita și se tot uita la ecograf, apoi ridică volumul și… se auzeau perfect bătăi de inimă! Acele bătăi pe care le auzisem și atunci când i-am ascultat pentru prima dată inima bătând lui Mathias. Are activitate cardiacă! Mă blocasem. De data aceea mi-a stat mie inima de fericire. Am ieșit din cabinet și aveam impresia că sunt învăluită în lumină. Mi se întâmplase un miracol”, a mai povestit prezentatoarea tv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel