Data publicării:

Laura Cosoi, declarații impresionante la un an de la căsătorie: Mă așteptam să se schimbe ceva

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin, s-au născut unul pentru celălalt. Se potrivesc perfect, iar de când sunt împreună, totul le merge de minune. Cu toate acestea, Laura mărturisește că încă mai au de lucrat la relația de cuplu înainte de a se gândi la apariția unui copil.

Alegeri prezidentiale 2024

”Viața noastră nu s-a schimbat deloc. Asta e partea cea mai interesantă. Mă așteptam să se schimbe ceva, și nimic nu s-a întâmplat. Cred că lucrul ăsta e posibil doar atunci când ai făcut alegerea potrivită. Nu vorbesc aici la nivel spiritual, că am făcut o promisiune în fața lui Dumnezeu, ci de lucrurile firești, care nu s-au schimbat. Rolurile noastre au rămas la fel, nu am renunțat la nimic și nici el. Pot spune însă că de când sunt cu Cosmin, orice-mi pun în minte îmi iese, orice îmi doresc mi se îndeplinește”, a declarat Laura Cosoi pentru Libertatea.

”Depinde cât de sudat e cuplul, un copil este un test. La noi încă nu este momentul unui moștenitor”, a adăugat  Laura.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel