Data publicării:
Laura Codruța Kovesi: Nu cred că îşi permite vreun politician să mă sune
Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, a declarat, joi seară, cu ocazia primirii Premiului GDS pe 2014, că se confruntă cu presiuni exterioare, dar nu din partea politicienilor şi că nu crede că îşi permite vreun politician din România să o sune.
"Sunt foarte multe presiuni exterioare. Dar din partea politicienilor pot să spun că nu am niciun fel de presiune, pentru că nu vorbesc cu ei", a spus Laura Codruţa Kovesi.
Ea a arătat că sunt foarte rare situaţiile în care vorbeşte cu un politician.
"Exceptând situaţiile de la începutul anului, când anumite persoane, care deţin funcţii politice în stat şi sunt invitate la bilanţul DNA în virtutea cutumei şi poziţiilor pe care le au, nu avem alte discuţii, decât cele în cadru instituţional", a precizat Kovesi.
Citește și: Kovesi (DNA): Dosarul EADS este în lucru
"Nu cred că îşi permite vreun politician din România să mă sune şi să îmi spună de ce fac un anumit dosar, în condiţiile în care eu am declarat, şi când eram procuror general şi la preluarea mandatului, că atunci când cineva mă va suna să facă presiuni asupra mea sau asupra instituţiei o voi face publică. Deocamdată nu mi s-a întâmplat", a mai spus Kovesi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News