LAURA CODRUȚA KOVESI."Avem tipologii în cadrul anchetelor pe care le-am efectuat. În mare parte am constat că s-au comis infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu, promisiuni de intervenție pentru modificarea legislației sau pentru a numi anumite persoane în funcții de conducere. Un rol important în descoperire și investigarea acestor cazuri au avut loc și datorită faptului că resursa financiară a fost direcționată înspre teritoriu, iar persoanele care au fost implicate aveau putere de decizie cu privire la bani din bugetul de stat", a explicat LAURA CODRUȚA KOVESI.
Citește și: Parlamentul, între DNA și arestarea politicienilor. Kovesi: Procedura trebuie eliminată
"Baronii se gândesc că nu pot fi prinși, că sunt mai inventivi sau mai deștepți decât procuroii și iată că nu este așa", a declarat procurorul șef al DNA.
Cât despre Portul Constanța, procurorul șef al DNA a spus că aici trebuie o abordare strategică, la nivel național.
LAURA CODRUȚA KOVESI."Din perspectiva DNA, atunci când avem indicii că sunt fapte de corupție investigăm acele fapte. În ultimii ani au fost destule fapte de corupție în legătură cu Portul Constanța", a afirmat LAURA CODRUȚA KOVESI.
Citește și: Codruța Kovesi, reacție la zvonurile desființării DNA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit