Lasconi, derapaj grav la adresa lui Nicolae Ciucă
Elena Lasconi, președinta USR, a avut un derapaj la adresa liderului PNL Nicolae Ciucă.
Elena Lasconi, președinta Uniunii Salvați România, a avut o intervenție telefonică, marți seară, la Antena 3 CNN, la emisiunea Sinteza Zilei, unde a fost întrebată despre moțiunea pe care partidul pe care îl conduce ar urma să o depună zilele următoare împotriva Guvernului Marcel Ciolacu și despre negocierile cu PNL și eventuala ieșire a liberalilor de la guvernare.
Lasconi a deturnat însă discuția și a ales să comenteze o scăpare a liderului PNL dintr-o emisiune în direct care a avut loc marți, atunci când, cel probabil din cauza emoțiilor, Nicolae Ciucă i-a atribuit lui Marcel Ciolacu mai multe calități, precum „onoare, respect și predictibilitate“.
„Domnul Ciucă a spus că v-ar numi prim-ministru, dacă ajunge președinte“, a remarcat Mihai Gâdea, cerându-i explicit o reacție Elenei Lasconi.
„Eu l-am văzut și la Măruță și deja cred că a devenit viral acel video, în care a spus că onoare, respect și predictibilitate sunt calitățile domnului Ciolacu, adică ale contracandidatului de la PSD de care a spus că vrea să divorțeze în urmă cu două zile.
Iertați-mă, eu nu vreau să-mi dau cu părerea, dar lucrurile astea, în care citești și nu înțelegi ce citești, duc mai degrabă la definiția de analfabetism funcțional. Îmi pare rău! Eu nu vreau să jignesc, dar mi-am pus mari semne de întrebare! Pe mine m-a îngrijorat acel filmuleț“, a spus Elena Lasconi.
Chiar și simpla sugerare a faptului că un candidat la președinția României, președinte al Senatului, fost premier al țării și fost șef al Marelui Stat Major al Armatei ar fi un „analfabet funcțional“ reprezintă, pe lângă lipsa de repsect față de un contracandidat și față de cineva care a reprezentat această țară la cel mai înalt nivel, un derapaj extrem de grav chiar și în condițiile unei campanii electorale destul de tăioase. În plus, având în vedere o posibilă unire a forțelor de dreapta după alegerile parlamentare, o astfel de declarație din partea președintei USR nu va atârna greu în eventualele negocieri pentru formarea unui guvern.
Nicolae Ciucă a dat însă dovadă de respect față de contracandidați, iar când a fost întrebat pe cine ar numi prim-ministru, dacă va fi ales președinte al României, a indicat persoana Elenei Lasconi. De asemenea, liberalul i-a adresat marți seara o invitație deschisă la dialog, după decizia Curții Constituționale care a inflamat relația dintre PSD și PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News