VIDEO: Lamborghini pregătește noul Countach hibrid, la o jumătate de secol de la lansare
Lamborghini revine în forță.
Producătorul italian de automobile sport Lamborghini a anunțat că pregătește noul model Countach. Conform The Verge, vechiul model este unul de legendă și mulți copii își acopereau pe vremuri camerele cu postere cu mașina.
Acum, modelul va reveni cândva în viitor. Într-un videoclip de pe site-ul web, Lamborghini spune că „viitorul este moștenirea noastră”, un motto interesant și cam vag. În timp ce nu ne așteptăm ca Lamborghini să facă o mașină complet electrică până în 2025, sursele familiare cu speța anunță că noul model să fie hibrid.
Numele ar urma să fie Lamborghini Countach LPI 800-4, iar modelul ar urma să fie dezvăluit în data de 15 august pentru a serba a 50-a aniversare a vechii mașini. Noul Countach ar avea 800 CP și tracțiune integrală.
We make dreams come true. We did it with the classic Countach in the 1970s. And we’re doing it again. The new Lamborghini Countach is coming. #Lamborghini #Countach pic.twitter.com/nXctgIuyqe
— Lamborghini (@Lamborghini) August 9, 2021
Primul model electric produs vreodată de Lamborghini este aproape să devină realitate
Conform The Verge, producătorul italian de mașini de lux și-a dezvăluit planurile de electrificare a afacerii sale în următorul deceniu. Astfel, până la finalul anului 2024, compania plănuiește să ofere variante hibride pentru toate mașinile din gama sa, ceea ce înseamnă că toate modele vor folosi electricitate și benzină. După această etapă, deci după jumătatea deceniului, Lamborghini va prezenta primul model full electric din istoria sa.
În următorii trei ani, Aventador, Huracan și Urus vor primi versiuni hibrid de tipul plug-in, alături de modelul de producție limitată Sian.
Lamborghini nu s-a grăbit cu electrificarea
Ca alte companii care produc mașini sport de înaltă performanță, Lamborghini nu s-a grăbit să se alinieze pe viziunea electrificată a viitorului auto. La baza acestei lentori în acțiune este tocmai modelul de business al producătorului italian, temându-se că clienții îi vor abandona modele dacă nu conțin motoare V8 sau V12.
Totuși, odată ce reglementările legate de emisiile mașinilor au pus presiune pe motoarele mari și puternice și odată ce motoarele electrice au oferit performanțe mai bune când vine vorba de accelerarea de la 0 la 100 km/h, Lamborghini pare că face în sfârșit pasul către electrificare.
Întrebat despre cum sunt atrași clienții de mașinile electrice, CEO-ul Lamborghini, Stephan Winkelmann, a spus: „Bineînțeles că vorbim despre cuplu și accelerație. În plus, vorbim despre umplerea golurilor apărute când schimbi vitezele și constanța puterii care, în opinia mea, vor fi foarte apreciate”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News