Lady Gaga, total devastată și disperată
Lady Gaga a fost nevoită să își amâne o serie de concerte din secțiunea nord-americană a turneului ei mondial, ea informându-și, marți, fanii că o inflamație severă la nivelul articulațiilor nu îi permite deocamdată să meargă.
"Sunt total devastată şi disperată. Am ascuns această accidentare şi durerea resimţită în faţa colaboratorilor mei, în ultima lună, sperând că mă voi vindeca, dar, după concertul de aseară, am constatat că nu pot să mai merg", a explicat cântăreaţa americană într-un comunicat oficial, publicat și pe pagina sa de socializare.
Artista a fost diagnosticată cu boala numită sinovită, o inflamaţie a articulaţiilor care apare de obicei după o luxaţie, o întindere sau o accidentare. Medicul artistei a dispus ca Lady Gaga să-și amâne concertele pe care le avea programate la Chicago, miercuri şi joi, cel din Detroit de sâmbătă şi cel din oraşul canadian Hamilton de duminică.
Lady Gaga, în vârstă de 26 de ani, se află de doi ani într-un turneu mondial, intitulat "Born This Way Ball", ce include peste 200 de concerte. Potrivit revistei Billboard, Lady Gaga a ocupat locul al şaselea în topul celor mai profitabile turnee din 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News