Lady Gaga şi Bradley Cooper ar putea deveni părinţi. Artista ar fi însărcinată
Speculaţiile din ultima vreme ale fanilor au fost întărite de mass-media americane: cântăreaţa şi actriţa Lady Gaga ar fi însărcinată cu Bradley Cooper, partenerul său din filmul 'A star is born', relatează ziarul spaniol La Vaguardia, citând o publicaţie americană.
S-a vorbit mult despre o posibilă relaţie dintre vedeta pop şi actorul american, afirmaţii respinse de cei doi protagonişti. Dar zvonurile au început să se înmulţească. In Touch Weekly, revistă de scandal americană, a publicat săptămâna aceasta pe prima pagină o fotografie a celor doi, speculând că Lady Gaga ar putea aştepta un copil de la Bradley Cooper.
"Toată lumea spune că Gaga radiază şi îşi ascunde burtica incipientă. Desigur, singura persoană care ar putea fi tatăl este Bradley. Aşteptăm ca ea să facă anunţul oficial", este una din declaraţiile citate de revistă de la un presupus prieten al cuplului.
Artiştii se iubesc în secret
Revista anunţă pe prima pagină şi informaţia exclusivă privind modul în care cei doi se întâlnesc în secret şi felul în care îşi plănuiesc nunta. Cântăreaţa a ieşit deja în întâmpinarea acestor zvonuri, lansate şi de revista Star, privind faptul că ar fi însărcinată.
"Zvonuri că aş fi însărcinată? Da sunt însărcinată cu # LG6", a postat Gaga pe Twitter. LG6 este cel de-al şaselea album al artistei, deocamdată fără titlu. Ultimul său album apărut în 2016 este 'Joanne'. După ce s-a aflat despre ruptura dintre Bradley Cooper şi top-modelul Irina Shayk, zvonurile privind o relaţie a actorului cu Lay Gaga s-au intensificat pe reţelele de socializare.
Relaţia dintre ei nu a fost însă confirmată, dimpotrivă, cântăreaţa a făcut totul pentru a o dezminţi. În ce priveşte interpretarea lor intimă şi pasională a piesei 'Shallow', laureată cu Oscar pentru cel mai bun cântec, la gala premiilor desfăşurată la Dolby Theatre, Lady Gaga a spus că a fost pură actorie. 'A fost foarte important pentru noi să existe o conexiune tot timpul... Când interpretezi cântece de dragoste vrei ca toată lumea să simtă asta. Sunt o artistă şi cred că a fost interpretare bună', a comentat Lady Gaga în programul lui Jimmy Kimmel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News