Ladislau Ritli: Îngrijirile paliative trebuie dezvoltate în România
Îngrijirile paliative trebuie dezvoltate în ţara noastră acestea constituind un suport extrem de important pentru persoanele cu speranţă de viaţă limitată, a subliniat ministrul sănătăţii, Ladislau Ritli, în cadrul Conferinţei Internaţionale de Îngrijiri Paliative.
"Ministerul Sănătăţii este partener în dezvoltarea acestui sistem, chiar în condiţii de resurse limitate. Există câteva centre, dar nu în toate judeţele. Nu cred că este bine conştientizată importanţa lor. Pentru a acorda îngrijiri paliative trebuie nişte calităţi umane, profesionale şi credinţă", a accentuat ministrul sănătăţii, conform Agerpres.
Serviciile de îngrijiri paliative s-au dezvoltat în România de la începutul anilor '90 în principal ca o iniţiativă a sectorului neguvernamental, preocuparea principală fiind crearea deservicii adaptate nevoilor imediate ale pacienţilor şi familiilor acestora, şi menţinerea standardelor de calitate a subliniat dr. Daniela Moşoiu, preşedinta Asociaţiei Române pentru Îngrijiri Paliative.
Ulterior, acest tip de îngrijiri a fost reglementat şi au fost stabilite mecanisme de finanţare.
Îngrijirile paliative constau în asistenţă medicală, suport social, psiho-emoţional şi spiritual pentru pacienţii de toate vârstele şi pentru familiile acestora.
În 2010 în România existau servicii paliative atât în unităţile sanitare publice, cât şi în sistem privat. Numărul acestora era de 46 de servicii specializate în îngrijiri paliative asigurate de 32 de furnizori. Nivelul de acoperire la nivelul ţării a fost de 5,9%.
După datele de mortalitate pe diferite categorii de boli, se estimează că în România ar fi nevoie de astfel de servicii pentru 150 000 - 160 000 de persoane pe an.
În perioada 13 - 15 octombrie, la Hotel Intercontinental, se desfăşoară Conferinţa Internaţională de Îngrijiri Paliative organizată de Fundaţia Hospice "Casa Speranţei".
La reuniune participă reprezentanţi ai unor organizaţii din 15 ţări din Europa Centrală şi de Este dar şi din Asia /Caucaz
Conferinţa îşi propune să faciliteze crearea unei reţele regionale de furnizori de îngrijiri paliative din Europa Centrală şi de Est şi Asia/Caucaz, să îmbunătăţească conformitatea serviciilor de îngrijiri paliative naţionale cu standardele internaţionale, luând în considerare factorii locali, să ofere oportunităţi de învăţare din succesele diferitelor ţării participante, dar şi o împărtăşire a experienţelor şi greutăţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News