Lacuri pe care nu le poţi uita. Galerie FOTO
Natura ne va uimi întotdeauna prin peisajele superbe pe care poate să le ofere. Şi dacă săptămâna trecută v-am prezentat cele mai frumoase cascade din lume, de această dată vă spunem care sunt, cel puţin în viziunea celor de la www.livescience.com, cele mai frumoase lacuri din lume. Criteriile pe care s-au bazat cei care au întocmit acest top ţin de tradiţia lacului, numărul de vizitatori şi peisajul pe care zonă în oferă.
Lacul Geneva, Elveţia şi Franta
Cu o suprafata de 345,31 kilometri patrati, Este unul dintre cele mai întinse lacuri din Europa, cu o suprafaţă de 345 de kilometri pătraţi. Este un lac de graniţă, între Elveţia şi Franţa, prima ţară deţinând mai mult d ejumătate din suprafaţă. Lacul, cunoscut pentru frumuseţea sa şi pentru apa în care se oglindeşte Mont Blanc, cel mai înalt vârf al Munţilor Alpi, s-a format în urma topirii unui gheţar de mare altitudine.
Lacul Peyto, Canada
Situat în Parcul Naţional Banff, din Muntţi Stâncoşi din Canada, lacul alimentat de un gheţar se găseşte la o altitudine de 1.860 de metri. Este recunoscut pentru apa sa foarte albastră, pe care nimeni nu a reuşit să o explice, şi este vizitat anual de zeci de mii de oameni care vor să fotografieze peisajul pe care lacul îl oferă.
Lacul Colorada, Bolivia
Se găseşte în sud-vestul Boliviei, la graniţa cu Chile, fiind o lagună de culoare roşie. Este foarte vizitat, turiştii fiind atraşi de schimbarea culorii apei pe parcursul zilei, de la apa transparentă până la cea roşie, portocalie sau chiar violet. Schimbările de culoare se datorează unor microorganisme care trăiesc în acest lac, ele schimbându-şi culoarea în funcţie de razele soarelui.
Lacul Bled, Slovenia
Este considerat, în urma unui sondaj efectuat printre turiştii ce l-au vizitat, cel mai frumos lac din Europa. Are 2.120 metri în lungime, 1.380 în lăţime, iar adâncimea sa maximă este de 30 de metri. Cei ce l-au vizitat spun că frumuseţea sa greu de egalat se datorează şi faptului că în centrul său se găseşte o insulă unde se pot vedea diferite obiective turistice, precum o biserică în turnul căreia se poate ajunge doar după ce se urcă pe 99 de trepte în spirală. Este celebru şi pentru conditiile exceptionale pentru practicarea sporturilor nautice, dar şi pentru faptul că se poate ajunge foarte uşor la el, pentru că se află la doar jumătate de oră de mers cu maşina de Aeroportul din Ljubljana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News