Laboratorul spaţial chinez Tiangong-2 va reintra în atmosfera terestră la 19 iulie
Laboratorul spaţial chinez Tiangong-2 şi-a încheiat experimentele şi este programat să reintre în atmosfera terestră la data de 19 iulie, au anunţat sâmbătă autorităţile din China, citate de Reuters.
O cantitate redusă de reziduuri este probabil să cadă într-o zonă desemnată din Pacificul de Sud, se arată într-un comunicat emis de biroul chinez ce răspunde de coordonarea zborurilor spaţiale cu echipaj uman.
China a lansat modulul orbital Tiangong-2 la data de 15 septembrie 2016 deschizând calea pentru o staţie spaţială permanentă cu echipaj uman, pe care statul chinez plănuieşte să o plaseze pe orbită până în 2022, în momentul în care Staţia Spaţială Internaţională (ISS) va fi încetat să funcţioneze.
Modulul Tiangong-2, cu o greutate de 8,6 tone, a efectuat pe orbita Pământului, la circa 393 kilometri altitudine, o serie de experimente ştiinţifice printre care şi teste ce vizează o şedere mai lungă în spaţiu pentru astronauţii chinezi.
În septembrie 2011, China a plasat pe orbită laboratorul spaţial Tiangong-1. Acesta ar fi trebuit să efectueze o intrare controlată în atmosfera terestră, însă a încetat să funcţioneze în martie 2016, generând îngrijorări legate de "prăbuşirea" sa pe Terra.
La începutul anului 2018, Tiangong-1 s-a dezintegrat la reintrarea în atmosfera terestră, deasupra părţii centrale a Pacificului de Sud, după un zbor necontrolat pe orbită care a durat aproximativ doi ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News