La Târgoviște, sub egida Facultății de Teologie și Științele Educației, simpozionul internațional „Teologia Ortodoxă și Slujirea Aproapelui"
La Târgoviște, se desfășoară în perioada 27-28 mai 2024, Simpozionul Științific Internaţional intitulat „Teologia ortodoxă și slujirea aproapelui: paradigme, exigențe, tendințe contemporane”.
Acesta este organizat de Facultatea de Teologie și Științele Educației, în colaborare cu: Arhiepiscopia Târgoviștei, Universitatea ”Valahia” din Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria și Consiliul local Târgoviște, precum și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a inaugurat evenimentul academic la Centrul Internațional de Conferințe al Universității ”Valahia” din Târgoviște, evidențiind, în cuvântul său, deosebita relevanță a tematicii abordate pentru misiunea pastorală a Bisericii în contemporaneitate, deoarece filantropia conferă credibilitate majoră propovăduirii Evangheliei lui Hristos. Înaltul Ierarh a subliniat faptul că slujirea aproapelui reprezintă o prioritate fundamentală a teologiei creștine în general, și a celei ortodoxe, în special, dar și o necesară mărturisire a solidarității și comuniunii dintre oameni. Grija față de aproapele constituie o preocupare misionară specială, deoarece exprimă în mod concret principiile Evangheliei lui Hristos, așa cum au fost ele trăite și propovăduite dintotdeauna în Biserică, iar aceasta conferă un maxim de credibilitate propovăduirii creștine.
Lucrările simpozionului au fost deschise de Pc. Pr. prof. univ. dr. Florea ȘTEFAN, Decanul Facultății de Teologie și Științele Educației care a arătat importanța dimensiunii sociale a Bisericii în societatea contemporană.
La festivitatea de deschidere au participat, din partea Universității ”Valahia” din Târgoviște: rectorul Conf. univ. dr. Ioan Corneliu SĂLIȘTEANU, președintele Senatului, Conf. univ. dr. Claudia GILIA, Pc. Pr. Prorector, Prof. univ. dr. Marian VÂLCIU, alături de Pc. Pr. dr. Ionuț Adrian GHIBANU, Vicar eparhial, și de numeroși profesori, studenți și masteranzi.
Programul simpozionului include prelegeri ale unor renumiți profesori și teologi de la facultăţile de teologie din ţară şi din străinătate: Pr. prof. univ. dr. Constantin PREDA, Conf. univ. dr. Adrian LEMENI, Pr. prof. univ. dr. Vasile RĂDUCĂ și Pr. lect. univ. dr. Aurel MIHAI – Universitatea din București, Arhim. Pr. prof. univ. dr. Teofil TIA, Pr. prof. univ. dr. Nicu DUMITRAȘCU, Prof. univ. dr. Marcel MUNTEAN și Cercetător dr. Dacian But CĂPUȘAN – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Pr. prof. univ. dr. Mihai HIMCINSCHI, Pr. prof. univ. dr. Emil JURCAN, Pr. prof. univ. dr. Dumitru VANCA și Pr. conf. univ. dr. Remus ONIȘOR – Universitatea din Alba Iulia, Pr. prof. dr. Filippo Marcelo Capone – Italia, Prof. univ. dr. Demur Jalaghonia și Prof. univ. dr. Anastasia ZAKARIADZE – Georgia, Conf. univ. dr. Christos KARAIANNIS, Conf. univ. dr. Evanghel PEPES, Prof. univ. dr. Miltiade VÁNȚOS și Conf. univ. dr. Vasilios Țerpos – Grecia și Prof. univ. dr. Daniel AYUCH – Liban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News