Data publicării:
La minifotbal se poate! Echipa României a învins cu 7-0 Portugalia și s-a calificat în sferturile EURO 2022
Echipa României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2022 de la Kosice (Slovacia), miercuri seara, după ce a surclasat Portugalia cu scorul de 7-0 în optimile de finală.
Golurile tricolorilor au fost reuşite de Ionuţ Cheţan (min. 5), Andrei Moldovan (19, 25+1 şi 30), Mircea Ungur (22) şi Andrei Ferik (38, 43). Aceasta a fost a patra victorie consecutivă a echipei României în competiţie.
În sferturi, România va primi replica învingătoarei dintre Cehia şi Anglia. Precedentul Campionat European a avut loc în august 2018, la Kiev, în Ucraina, acolo unde România a jucat finala contra Cehiei, finală pierdută cu scorul de 1-4.
Din cauza pandemiei de Covid-19, echipa noastră naţională nu a mai participat la un turneu final din octombrie 2019, de la Campionatul Mondial, de la Perth (Australia). Acolo, România a ocupat locul 3, fiind cea mai bine clasată naţională europeană, primele două locuri revenind Mexicului şi Braziliei.
În total, 24 de echipe participă la această a zecea ediţie a Campionatului European de minifotbal, împărţite în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, au obţinut calificarea în faza optimilor de finală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News