La insistențele României, NATO va intensifica sprijinul politic pentru R. Moldova pentru a-i menține independența
Cele 30 de state membre ale NATO au adoptat miercuri, la summitul de la Madrid, la solicitarea “majoră” a României, pachete de sprijin și asistență pentru țările partenere Georgia și Republica Moldova, măsurile decise fiind gândite pentru a consolida reziliența acestor țări și a le menține independența.
“Aici, la Madrid, am decis intensificarea sprijinului pentru parteneri, în special pentru cei din vecinătatea estică, deci inclusiv pentru Republica Moldova şi Georgia – cei mai expuşi efectelor evoluţiilor de securitate. Toate aceste decizii răspund unei solicitări majore făcute de noi, de România”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la finalul reuniunii la care aliații au adoptat noul Concept Strategic și declarația finală a summitului, potrivit Calea Europeană.
El a precizat că la summitul de la Madrid s-a decis adoptarea de măsuri suplimentare de sprijin pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, precum şi pentru alţi parteneri, în funcţie de nevoile şi specificul fiecărei ţări.
“România este decisă să se implice activ în implementarea pachetelor de asistenţă”, a subliniat Iohannis.
“Având în vedere schimbările din mediul de securitate din Europa, am decis să luăm noi măsuri pentru a intensifica sprijinul politic și practic personalizat pentru parteneri, inclusiv Bosnia și Herțegovina, Georgia și Republica Moldova. Vom colabora cu aceștia pentru a le consolida integritatea și rezistența, pentru a le dezvolta capacitățile și pentru a le menține independența politică“, este consemnat în declarația finală a summitului NATO de la Madrid.
Biden anunță creșterea prezenței militare a SUA în România
SUA vor trimite în România o brigadă rotativă cu 3.000 de militari și 2.000 de angajați.
„Statele Unite își vor îmbunătăți poziția de apărare în Europa pentru a răspunde provocărilor și mediului de securitate și vor servi, de asemenea, la consolidarea securității noastre colective. La începutul acestui an, am trimis încă 20.000 de soldați în Europa pentru a întări Alianța și pentru a răspunde mișcărilor Rusiei, ceea ce duce forțele militare în Europa la 100.000 de trupe”, a spus Biden într-o scurtă declarație de presă împreună cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
”În Spania vom crește numărul de distrugătoare pe care le avem la baza navală Rota, de la patru la șase. În Polonia vom crea un sediu permanent al Corpului 5 de Armată al SUA pentru a consolida colaborarea noastră cu NATO. Vom avea și brigada rotativă cu 3.000 de soldați și 2.000 de angajați stabiliți în România, ne vom îmbunătăți dislocațiile rotative în statele baltice și vom trimite încă două escadrile de avioane F35 de în Regatul Unit și altele. capabilități de apărare aeriană în Germania și Italia”, a mai explicat președintel Biden.
Citește și...
Iohannis: România are așteptări concrete de la Summitul NATO/ video
Preșeidntele Klaus Iohannis face declarații:
- NATO este garanția securității noastre și în aceste vremuri complicate când Rusia a atacat Ucraina și noi suntem vecini ne dăm seama cât de importantă este umbrela NATO pentru noi, pentru securitatea noastră, pentru securitatea fiecărui român.
- Discuțiile au intrat deja direct în subiect. Atmosfera este una pozitivă, bună, cu toate că situația de securitate și situația economică nu sunt grozave
- Acest summit vine să aducă un nou concept strategic. Vom decide, împreună, astăzi și mâine, cum va aborda NATO problemele de securitate în următorul deceniu, cum vom aborda războiul din Ucraina, Flancul Estic șamd.
- Eu, echipa mea și România avem așteptări foarte concrete de la acest summit. Ne așteptăm să se decidă o consolidare a Flancului Estic.
- Ne așteptăm la o creștere semnificativă a militarilor care vor fi staționați pe Flancul Estic și în România. ne așteptăm ca zona Mării Negre să fie declarată zonă de interes strategic pentru NATO. Ne așteptăm ca Rusia să fie declarată amenințarea semnificativă pentru NATO.
- Politica ușilor deschise va avea un aspect foarte concret. Suedia și Finlanda vor fi primite în NATO, iar discuțiile de aseară au mers în direcția de a fi acceptate. Au mai fost unii aliați care au avut nelămuriri, dar se pare că au fost clarificate. Așteptarea generală este ca NATO să dovedească faptul că este unită și puternică.
Citește întreaga știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News