Data publicării:

La Corabia s-ar putea redeschide Bursa de Cereale

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
cereale
cereale

Alegeri prezidentiale 2024

Bursa de Cereale de la Corabia ar putea fii reînfiinţată, în următorii ani, a declarat primarul din Corabia, Teodor Barbu. De aproximativ un an, a început derularea finanţării, urmând ca, în scurt timp, să se ţină licitaţia în urma căreia o să se ştie ce firmă va construi sediul instituţiei, unde vor funcţiona birourile şi în cadrul căreia vor lucra aproximativ 30 de angajaţi, informează Gazeta de Sud.

Autor: Adi Stroescu

cerealePotrivit declaraţiei primarului localităţii, Teodor Barbu, deja au fost atraşi câţiva investitori români şi străini, care vor construi silozuri de cereale pe malul Dunării. „Patru silozuri vor fi construite de o firmă românească, alte 12 vor fi ridicate, începând de anul acesta, de o societate germană, iar în primăvară o firmă din Spania va ridica 20 de silozuri şi tot această firmă va face în port şi o fabrică de nutreţuri concentrate, care presupune crearea a circa 100 de locuri de muncă“. În orașul de la Dunăre a mai funcționat o Bursă a Cerealelor în perioda interbelică, fiind a doua din țară de acest fel după cea de la Brăila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel