Ioan Mircea Pașcu, expert în studii strategice și fost ministru al Apărării, a scris pentru De Ce News o analiză privind situația din Siria și posibilele evoluții pe plan internațional. Ioan Mircea Pașcu este, în prezent, europarlamentar PSD, având funcția de vicepreședinte al Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European.

Iată articolul scris de Ioan Mircea Pașcu:

Acțiunea militară întreprinsă de Statele Unite și NATO în Kosovo în 1999 reprezintă un precedent luat în calcul de actuala administrație americană în cazul Siriei. Atunci, din cauza imposibilității de a obține mandatul Consiliului de Securitate al ONU, datorită opoziției previzibile a Rusiei si Chinei, NATO a autorizat acțiunea militară împotriva Iugoslaviei (din care făcea parte Kosovo). Cu alte cuvinte, ONU a fost scos temporar din joc, fiind reintrodus (vezi Rezoluția 1244) după ce misiunea militară a NATO și-a atins scopul – respectiv retragerea forțelor iugoslave din regiunea respectivă, deschizând astfel calea separării ei de Iugoslavia, urmată de proclamarea independenței.

Re-analizarea precedentului Kosovo este utila in cazul Siriei doar in linii generale, respectiv obtinerea legitimitatii internationale, in conditiile opozitii Rusiei si Chinei, membri permanenti ai Consiliului de Securitate. Care ar fi, atunci, diferentele? Prima – si cea mai importanta – ar fi absenta unitatii fortelor care se opun regimului sirian. Daca atunci era vorba de o singura forta –Armata de Eliberare a albanezilor kosovari – acum discutam despre un mozaic de forte, multe cu legaturi stranse cu cercurile teroriste si radical islamiste, care isi disputa inca de pe acum intaietatea. Ori, cum bine spunea Generalul Dempsey, Seful Comitetului Mixt al Sefilor de Stat Major al SUA – dincolo de faptul ca nu este clar cine poate prelua puterea dupa inlaturarea regimului sirian, oricine ar fi totusi capabil sa o faca nu prezinta garantiile democratice ca Siria post Assad va deveni un stat democratic consolidat, capabil sa fie recunoscut ca atare de comunitatea internationala.

O a doua ar fi ca o actiune militara in Siria nu reprezinta un “inceput”, cum a fost Kosovo, ci un “sfarsit”, venind dupa experientele traumatizante ale interventiilor din Afganistan si Irak, care au erodat sprijinul populatiei din statele participante, precum si unitatea occidentala.

A treia diferenta: daca in Kosovo, actiunea militara a fost continuata clar de procesul politic care a condus in final la crearea unui stat independent luat astazi in calcul pentru o eventuala integrare in UE, in Siria, orice tip de actiune militara nu garanteaza ca va antama procesul politic de constituire a unei noi entitati statale siriene democratice si viabile.

Urmările unei intervenții, dificil de controlat

Apoi, sa nu uitam contextul geografic: daca in 1999, Kosovo era mai degraba un “caz de laborator”, in sensul ca efectele interventiei ramaneau circumscrise regiunii respective, pe care aliatii o controlau suficient de bine, Siria de astazi se invecineaza cu tari importante (Turcia, Irak, Israel, Iordania si Liban), fiind parte componenta dintr-o zona conflictuala extrem de insemnata si sensibila, dominata de conflictul palestiniano-israelian. Daca mai adaugam ecuatia Iran, precum si vecinatatea principalelor surse de aprovizionare cu petrol din Golf, avem un tablou complex, in cadrul caruia consecintele unei actiuni militare nu vor fi numai imprevizibile, ci si extrem de dificil de controlat.

Ori, in aceste conditii, singurul factor prin care pot fi influentate aceste conditionalitati il reprezinta tipul de interventie militara de asteptat impotriva regimului sirian, precum si limitarea obiectivelor urmarite. Statele Unite au anunta deja ca nu intentioneaza o interventie terestra si nici inlaturarea regimului sirian. In plus, obtinerea legitimitatii internationale, care urmeaza sa fie asigurata in afara ONU din cauza opozitiei Rusiei si Chinei, va trebui sa aiba la baza o coalitie internationala, creata prin convingerea participantilor de faptul ca regimul sirian a utilizat arme chimice impotriva propriei populatii, in conditiile evitarii repetarii experientei frustrante cu armele de distrugere in masa detinute de regimul irakian al lui Saddam Hussein. Tocmai de aceea, administratia americana a anuntat déjà ca va face publice datele obtinute de serviciile secrete, care vor indica – dincolo de orice indoiala – ca regimul sirian a fost cel care a efectuat atacul chimic impotriva popriei populatii din 21 august current.

Intervenția Occidentului, victoria rebelilor?

Mai ramane sa vedem care ar putea fi obiectivele militare limitate ale loviturii planificate. Cred ca indicativ in acest sens este modul chirurgical in care Israelul a efectuat pana acum cele doua sau trei lovituri impotriva unor tinte din Siria, care au avut obiective extrem de precise, bazate pe informatii de foarte buna calitate.

In sfarsit, mai ramane de evaluat impactul unor asemenea lovituri (care vor fi efectuate cel mai probabil cu rachete de croaziera, posibil, si cu aviatia) asupra raportului de forte din teren. Sa ne amintim ca, in Libia, paralizia “frontului” a fost sparta dintr-o data prin asemenea lovituri – efectuate insa de aviatie – ceea ce a deschis brusc calea spre victorie a opozantilor regimului libian, singura diferenta fiind complexitatea mult mai mare a spectrului opozant sirian fata de cel libian.

Deci, in suma, cel mai probabil, in plan militar este de asteptat sa asistam la o campanie scurta, dar intensa, de lovituri cu rachete de croaziera si aviatie (la acestea din urma fiind posibil sa se asocieze selectiv si Israelul), care vor viza obiective cheie pentru armata siriana, obligata astfel sa isi distribuie atentia – si fortele – intre loviturile externe si actiunea interna a rebelilor.

Pe plan diplomatic, eficacitatea opozitiei previzibile a Rusiei, Iranului si Chinei se va masura comparativ cu valul de indignare internationala determinat de credibilitatea dovezilor privind implicarea regimului sirian in atactul din 21 august (in conditiile in care fluxul de arme dinspre aceste state spre regimul sirian va fi ori stopat din proprie initiativa, ori fizic interupt de sau din cauza asteptatei lovituri externe).

* Intertitlurile aparțin redacției

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News