Data actualizării:
Data publicării:

La cât va ajunge cursul leu - euro în 2021. Câciu, estimare: Nu va depăşi această valoare

Autor: Andrei Itu | Categorie: Economie
WhatsApp

Economistul Adrian Câciu a arătat valoarea la care se va duce cursul leu-euro, la final de an 2021.

'Preconizez un curs leu/euro de 4,95 la final de an. Există destulă lichiditate în piață și nu există șocuri externe care să ne ducă într-o explozie a cursului valutar. Evident, dacă apar șocuri la nivel de lichiditate al zonei euro în toamna acestui an putem să avem niște pusee. Însă, după cum observăm, Banca Națională gestionează destul de bine piața. Prin urmare, nu văd un curs mai mare de 4,95 la final de an. În schimb, la jumătatea anului 2022, vom avea un puseu inflaționist de tip monetarist, care va afecta cursul valutar.

Problema creșterii prețurilor nu este cauzată de creșterea euro, ci faptul că inflația este internalizată în costul ofertei. Prețurile vin mai sus pentru că oferta este mai scumpă, nu din cauza cursului valutar, ci din prisma faptului că a stat pe loc și a înglobat foarte mult credit. De exemplu, noi importăm din Ungaria marfă cu 5% mai mult decât acum 1 lună, iar din Polonia cu 4,5%. Din acest motiv explodează prețurile. Importăm inflație', a declarat Câciu.

Câciu: Noi avem dezechilibru și nu se poate discuta despre o apreciere sustenabilă a leului față de euro pe termen mediu și lung

'Orice monedă se bazează pe activele și garanțiile pe care le oferă o economie. În momentul în care România își va reduce dezechilibrele macro-economice va putea să aibă o apreciere rezonabilă de curs. Până atunci, putem discuta doar de aprecieri conjuncturale. De exemplu, pentru a putea ajunge la paritate cu euro, trebuie să avem un deficit comercial foarte mic. Din contră, trebuie să avem excedent bugetar, datorie mică, o economie care produce valoare adăugată și, implicit, taxe și impozite pentru stat. Sunt multe elemente, pe toate nivelurile macro-economice. Însă noi avem dezechilibru și nu se poate discuta despre o apreciere sustenabilă a leului față de euro pe termen mediu și lung, ci doar conjuncturale, de exemplu, atunci când într-o zi oferta este mai mare decât cererea pe piața de lei. Soluțiile sunt politicile publice care să aducă economia la o creștere sustenabilă prin investiții private! Capitalul trebuie atras, banii nu vin singuri!', a concluzionat economistul Adrian Câciu, pentru DC News.

Amintim faptul că 93% dintre analiștii CFA România estimează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, nefiind înregistrat niciun răspuns de apreciere. Valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9653 lei/euro, în timp ce pentru 12 luni cursul mediu prognozat este 5,0183 lei/euro.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut comparativ cu luna anterioară la valoarea de 74,5 puncte, maximul ultimilor 6 ani, (față de aceeași luna a anului precedent, indicatorul a crescut cu 38,4 puncte).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel