Instalarea...

La Nisa aterizezi ameţitor, din nesfârşitul Mediteranei înspumate drept pe pista aeroportului, care se contureaza din ape ca o Afrodită modernă. Air-France-ul nu te duce, însă, decât până aici. Mai departe, spre Cannes, te priveşte personal cum ajungi. Fie recurgi la cursa de autobuz, fie ... iei elicopterul! Teoretic, există şi formula taxiului, dar nu e sensibil mai ieftin decât pe calea aerului şi tot in ralenti ajungi sa circuli. Aşa că am optat pentru un car confortabil, care şi-a croit drumul în smucituri (de aia am şi fost avertizaţi să ne ancorăm, temeinic, în centuri!) prin traficul demenţial al autostrăzii.

Ajuns, cam după o oră, în autogara centrală, a trebuit să rezolv prioritar operaţiunea cazării. Incă din Bucureşti, un harnic agent turistic imi studiasealternativele. Imi  propusese un apartament de 4 camere  (cu 3 băi şi bucătărie), pe Square Mérimée, chiar în faţa Palatului Festivalului, pentru 10 mii de euro (chirie pe zi, nu preţ de vânzare!), sau, dacă ma multumeam cu ceva mai puţin pretenţios, mi se indica, chiar pe plajă, pe rue Ferrage, la 5 minute de Palat, un dormitor echipat cu plasmă şi DVD contra numai  2500 de euro pe noapte. Mai pragmatic, am preferat hotelul Etap, rue Mozart care, la 10 minute de covorul roşul (dacă întind pasul), mi-a pus la dispoziţie o chilie cu două paturi suprapuse, fără chicinetă şi DVD, dar cu lavoar şi duş.. La receptie am constatat, cu plăcere, că pe lista vecinilor sosiţi deja, erau şi colegele Magda Mihailescu şi Irina Margareta Nistor.

Tot la receptie,  mi se înmânase nu numai cardul şi cifrul camerei mele (nu le divulg, fiind confidenţiale), ci şi un pachet voluminos din partea Festivalului, cuprinzând catalogul celei de a 64-a ediţii, un ghid al oraşului, regulamentul concursului, lista premiilor puse la bătaie şi –nu se putea altfel!, că unde-s premii musai să fie şi juriu, componenţa acestuia. Aşa că primul lucru cu care am început a fost studiul aprofundat al „peisajului” festivalier.

În boxa juriului de la Cannes

În 2011 arbitru suprem al competiţiei oficiale va fi Robert De Niro, a cărui carte de vizită copleşitoare ne scuteşte de recomandări. Important este, însă, şi un alt domeniu de activitate al vedetei, despre care se stie mai putin : cel al promovării culturii cinematografice. Puţini ştiu că starul este unul dintre cofondatorii festivalului cinematografic de la Tribeca (New York), vitrină a filmului internaţional care-şi va sărbători chiar aici, la Cannes, cea de a zecea ediţie a sa. Cu această ocazie vom asista la o proiecţie a dramei A Bronx Tale, în regia lui De Niro, datând din 1993, dar restaurată recent.

De Niro e secondat, în juriu, de alte 8 personalităţi. Să le urmărim pe rând:

Uma Thurman nu are nici ea nevoie de recomandări. Cine n-o ştie pe actriţa de 40 de ani, fiica unui  profesor de ştiinţe buddhiste, combinând ea însåşi misterul unei zeiţe indiene cu darurile unei dive moderne? Apariţie fermecåtoare, când copilå, când femeie fatalå, conjugând talentul cu eclectismul, sex-appealul cu inteligenţa, are, cum se prescrie acum, picioare foarte lungi, talie de viespe, privire albastrå încårcatå de taine care atrage şi intimideazå, ca în Kill Bill al lui Quentin Tarantino. Interesant poate de amintit că Thurman şi De Niro s-au mai întâlnit, ca parteneri, în 1993, pe platoul comediei Mad Dog and Glory (O femeie drept răsplată), aşa că jurata ştie bine cu ce şef are a face!

Britanicul Jude Law, joacå teatru de la 12 ani, palier pe care niciodată nu l-a părăsit cu totul pentru film, încât chiar in stagiunea trecuta ţinea afişul într-un Hamlet montat la Londra. În cinema, a debutat la 22 de ani în SHOPPING (Nebunia cumparaturilor, 1994) pe genericul căruia şi-a întâlnit şi viitoarea soţie, Sadie Frost. Blond, cu ochi albaştri când tåioşi, când maliţioşi, cu un aer de dandy, agil dar vulnerabil, abordeazå o largå varietate de tipologii şi genuri alternând comedia, drama, polarul, S.F., filmul istoric, adaptări teatrale, roluri principale şi nu refuză chiar  apariţii secundare, daca sunt ofertante.  E la fel de autentic atât ca gay, cât şi ca gigolo, aristocrat sau muncitor de rând, asasin plåtit sau arivist adaptat realitåţii, dar se simte în largul său şi în lumile fantaste imaginate de Spielberg sau Cronenberg. El va insufla conclavului marea experienta pe care a acumulat-o. O altă reprezentantă a profesiei actorului este Martina Gusman, adusă în juriu tocmai din Buenos Aires. Vedeta e, de altfel, binecunoscută la Cannes, prin trei filme ale lui Pablo Trapero: Nacido y Criado, din 2005, Leonera, care a concurat, pe Croazetă, în competiţia din 2008, şi anul trecut când a  prezentat în selecţia lui „Un Certain Regard” Carancho,.

REALIZATORII LA ÎNĂLŢIME

Corpul regizorilor este şi el foarte bine reprezentat în echipa arbitrilor. Olivier Assayas, pasionat de literatură, pictură şi cinema, tocmai a fost prezent si la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti cu impresionanta sa frescă intitulată Carlos. El aduce juriului vocea autoritară a unui cineast care a concurat în şase ediţii precedente ale festivalului cu operele sale. Hongkonghezul Johnny To este si el celebritate în genul său de filme violente. După un debut cannez strălucit, în 2004, cu Breaking News, a mai revenit, încă de 3 ori, pe afişul festivalului. Ciadezul Mahamat Saleh Haroun, refugiat în Franţa în timpul în care ţara sa era răvăşită de un război civil, s-a convertit de la jurnalism la regie de film cucerind o prestigioasă recompensă la mostra veneţiană pentru cel de al doilea film al său, Bye Bye Africa şi asigurându-şi un premiu al Juriului, anul trecut, la Cannes, pentru originalul Un homme qui crie, prezentat si la noi.

Deosebit de echilibrata în acest an, echipa lui De Niro se mai laudă şi cu un producător, în persoana englezoaicei prin adopţie Nansun Shi originară din Hong Kong. Ea şi-a fondat propria societate de producţie Film Workshop Co. Ltd  la serviciile căreia a recurs Martin Scorsese, în 2006,  pentru celebra sa Cârtiţă, oscarizată ca cel mai bun film al anului 2006. Dar în juriu a fost integrată şi o scriitoare, suedeza Linn Ullman. Linn, nu Liv! Ca să n-o confundaţi, cumva, cu mama ei, soţia şi actriţa preferată a regretatului Ingmar Bergman, trebuie să vă amintim că Linn a mai fost la Cannes, în 1997, ca să primească Palmes d-Or-ul dedicat  pentru intreaga activitate artistica părintelui ei.

Poate că la ora la care coboram vertiginos panta spre Festival, cei 9 juraţi se întâlneau cu preşedintele lor Robert De Niro pentru o primă deliberare. Unde are loc ea şi sub ce auspicii, rămâne încă o taină, aşa cum o cere tradiţia de 64 de ani. Cert este doar că, după această primă confruntare, grupul arbitrilor se va întâlni şi cu presa internaţională, care freamătă de întrebări provocatoare. Adevărul este că juraţii au o treabă foarte dificilă: să aleagă din 19 filme, venind din toate colţurile lumii, un Palmares de numai 7 titluri, şi un Palm d’Or demn de prestigiul titlului...

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News