La 96 de ani este cel mai bâtrân tată din lume
Un indian în vârstă de 96 de ani și-a dublat titlul de cel mai bătrân tată din lume, după ce soția sa i-a dăruit, la doi ani de la nașterea primului lor copil, un al doilea fiu.
[caption id="attachment_242306" align="aligncenter" width="634"] Sursa foto: dailymail.co.uk[/caption]Ramjit Raghav a devenit, la 96 de ani, "proaspăt" tătic pentru a doua oară, îmbunătățindu-și astfel performanța din urmă cu doi ani, când fusese înregistrat ca cel mai bătrân părinte din lume, scrie dailymail.co.uk.
Shakuntala, soția lui Ramjit Raghav i-a adus pe lume în luna septembrie, la 54 de ani, un al doilea fiu, pe Karanjit. Ramjit spune acum că "asta este voia Domnului. El a vrut să mai am un băiat!", a mărturisit indianul acasă la el, în Haryana, la 31 km de Delhi.
Când Ramjit a venit la spital să îşi vadă fiul, medicii au râs când le-a spus că el este tatăl. După ce au aflat că aşa este, abia le-a venit să creadă.
Indianul speră ca cei doi fii ai săi să aibă parte de un viitor mai bun. "Am fost fermier toată viaţa, dar pe băieţii mei vreau să-i văd înalţi funcţionari guvernamentali. E bine că mai am un fiu. Dacă moare unul dintre ei, Doamne, fereşte!, tot voi avea unul care să îmi ducă numele mai departe", gândeşte Ramjit.
Bărbatul a povestiti însă și despre virilitatea sa: "O fac de trei-patru ori pe noapte. Vecinii sunt geloşi pe mine şi mă întrebă care e secretul. Iar eu le spun de fiecare dată că aceasta este voinţa Domnului. Sunt sănătos şi îmi place să mă bucur se sex cu soţia mea. Cred că este foarte important pentru un cuplu să facă sex cu regularitate, iar dacă ea îmi cere, pot să fac sex toată noaptea".
După cum singur spune, secretul sexualităţii debordante şi longevive constă în dieta lui zilnică bazată pe alune, lapte şi unt.
Ramjit s-a căsătorit cu Shakuntala, acum 22 de ani, după ce timp de 25 de ani fusese văduv. Îi muriseră şi toate prietenele pe care le avusese. S-a întâlnit cu Shakuntala în moschee, iar el a rugat-o să vină să stea cu el. Femeia nu avea nici familie, nici prieteni, iar el voia să o ajute. A cerut-o în căsătorie şi ea a acceptat.
Diferența de vârstă între cei doi soți nu pare a o deranja pe Shakuntala, care se simte fericită și împlinită alături de Ramjit. "Nu contează cât de bătrân este. Îl iubesc şi nu mi se pare deloc bătrân, chiar dacă mai țipă uneori la mine. Poate să facă sex ca un bărbat de 25 de ani, ba chiar mai bine, pentru că poate să mă ţină toată noaptea. Şi este şi un tată minunat", a mărturisit Shakuntala.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News