Kylian Mbappe ar putea reveni la PSG în meciul de sâmbătă cu Bordeaux
Atacantul Kylian Mbappe, în recuperare după o accidentare la coapsă suferită în august, nu va juca în meciul pe care echipa de fotbal Paris Saint-Germain îl va disputa miercuri cu Reims din Ligue 1, dar ar putea reveni cu prilejul meciului cu Bordeaux de sâmbătă, a anunţat antrenorul Thomas Tuchel, citat de AFP.
Vreau să găsesc cu staff-ul medical soluţia cu cele mai puţine riscuri posibile. Trebuie încă lucrat la nivelul vitezei lui şi pentru asta are nevoie de câteva antrenamente, declarat într-o conferinţă de presă tehnicianul german, care a lăsat să se înţeleagă că internaţionalul francez ar putea juca în meciul de sâmbătă cu Bordeaux, cu trei zile înainte de partida cu Galatasaray din grupele Ligii Campionilor.
Tuchel nu va conta la meciul cu Reims nici pe Edinson Cavani, Mauri Icardi, Thilo Kehrer, Colin Dagba şi Julian Draxler, toţi accidentaţi, în timp ce Marco Verratti este suspendat.
Tehnicianul german a precizat că uruguayanul Cavani va reveni în această săptămână la antrenamente, iar Icardi de săptămâna viitoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News