Data publicării:

Kremlinul se laudă că a respins un atac asupra unui petrolier al său, în Marea Neagră

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Kremlinul se laudă că a respins un atac asupra unui petrolier al său, în Marea Neagră / Foto: Pixabay
Kremlinul se laudă că a respins un atac asupra unui petrolier al său, în Marea Neagră / Foto: Pixabay

Rusia spune că a respins un atac cu drone navale asupra unui petrolier al său în Marea Neagră.  

Armata rusă a afirmat marţi că a distrus în cursul nopţii două drone navale ucrainene care au atacat unul din petrolierele sale din Marea Neagră, relatează AFP.

Cele două drone au fost 'distruse cu armament naval rus la o distanţă de 1000 şi 800 de metri, fără răniţi', a indicat Ministerul Apărării rus. Acesta a mai precizat că petrolierul 'Serghei Kotov' se afla la 370 kilometri sud-est de Sevastopol.

Moscova acuză în mod regulat armata ucraineană că foloseşte drone navale, pe lângă cele aeriene, pentru a ataca ţinte din Marea Neagră.

Pe 17 iulie Ucraina a revendicat un atac cu drone navale asupra podului Crimeei - peste strâmtoarea Kerci - care leagă Rusia de peninsula anexată Crimeea.

Marea Neagră a devenit scena unor tensiuni ridicate după retragerea Rusiei din acordul internaţional privind exportul de cereale ucrainene, săptămâna trecută, scrie Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel