Data actualizării:
Data publicării:

Kremlinul îi iartă pe mercenarii Wagner care au participat la rebeliune. Propunere pentru luptătorii lui Prigojin

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

Biroul de presă al Kremlinului a făcut precizări despre soarta mercenarilor Wagner care au participat la rebeliunea organizată de Evgheni Prigojin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a oferit detalii despre ceea ce el a descris drept un acord încheiat cu Evgheni Prigojin, șeful companiei militare private Wagner, de a opri marșul al forțelor sale către Moscova, conform CNN.

„S-a ajuns la un acord privind întoarcerea PMC Wagner la bazele lor. Cei care vor dori, vor semna contracte cu Ministerul Apărării — acest lucru îi privește pe cei care nu au luat parte la marș. Au existat soldați care, de la bun început, s-au răzgândit și s-au întors. Au solicitat chiar să fie escortați de poliția rutieră și alte asistențe pentru a se întoarce la locațiile permanente", a spus Peskov.

Luptătorii Wagner nu se vor confrunta cu acțiuni legale pentru participarea la marș, a adăugat Peskov, spunând că Kremlinul a „respectat întotdeauna faptele lor eroice” în prima linie din Ucraina.

CITEȘTE ȘI       -      BREAKING NEWS  Peskov, decizie de ultimă oră despre soarta lui Prigojin. Dosarul penal i se va anula

CITEȘTE ȘI       -      Verdictul analiștilor după revolta provocată de Prigojin în Rusia

Peskov a spus că președintele belarus Alexander Lukașenko s-a bazat pe relația personală cu Prigojin pentru a intermedia detensionarea conflictului din Rusia.

„Adevărul este că Aleksandr Grigorievici [Lukașenko] îl cunoaște personal pe Prigojin de mult timp, de aproximativ 20 de ani”, a spus Peskov.

„Și a fost propunerea lui personală, care a fost convenită cu Putin. Suntem recunoscători președintelui Belarus pentru aceste eforturi”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

La începutul acestei luni, Prigojin a refuzat să semneze contracte cu Ministerul Apărării al Rusiei, respingând încercarea de a alinia forțele Wagner cu armata Federației Ruse. Ministerul apărării a spus că „unitățile de voluntari” și grupurile militare private vor trebui să semneze un contract.

VEZI ȘI       -      Imagini virale din Rostov pe Don. Ovații la adresa trupelor Wagner / video

CITEȘTE ȘI      -      Scenarii: Ce s-a întâmplat în Rusia. Imaginile zilei, de fapt, nu au fost publicate. Marea potemkinadă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel