Data publicării:

Kremlinul e nemulțumit: Nu vede entuziasmul în Franța și-n Germania pentru mediere. Dă exemplul Turciei

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Дмитрий Трепольский)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Дмитрий Трепольский)

Kremlinul consideră că Franța și Germania nu își doresc medierea de pace privind războiul din Ucraina. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul federal german Olaf Scholz nu manifestă "nicio dorinţă" să participe la o mediere în negocierile de pace asupra conflictului din Ucraina, a denunţat luni Kremlinul, informează AFP, citată de Agerpres.

"În ceea ce-i priveşte pe domnii Macron şi Scholz, în ultimul timp ei nu manifestă nicio dorinţă să asculte poziţia părţii ruse şi să participe la vreun efort legat de mediere", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Totodată, Peskov a făcut elogiul "poziţiei Ankarei, mult diferită de cele ale Parisului şi Berlinului". "Ankara îşi manifestă dorinţa de a continua eforturile de mediere" care au fost "foarte apreciate" de preşedintele rus Vladimir Putin, a subliniat Peskov. Membră a NATO, Turcia, foarte dependentă de gazul şi petrolul rusesc, încearcă de la declanşarea ofensivei ruse pe 24 februarie să-şi menţine relaţiile cu Ucraina şi cu Rusia, şi nu s-a raliat sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei.

Ankara a jucat un rol-cheie în schimbul de prizonieri din septembrie dintre Rusia şi Ucraina, precum şi în încheierea în iulie, sub egida ONU, a unui acord între cele două ţări, acord care să permită exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi Bosfor. De asemenea, în două reprize Turcia a reunit, în martie, pe teritoriul său reprezentanţi ruşi şi ucraineni pentru negocieri care în final au eşuat, cele două tabere acuzându-se reciproc de acest eşec.

Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au avut mai multe întrevederi în ultimele luni. Preşedintele rus a propus la mijlocul lui octombrie înfiinţarea unui "hub de gaze" în Turcia, o iniţiativă susţinută de Erdogan, care a cerut guvernului său să înceapă imediat lucrul la acest hub. Franţa a apreciat că acest hub "nu are niciun sens", în condiţiile în care europenii vor să-şi reducă dependenţa de hidrocarburile din Rusia. 

Citește și:

Ce spune Kremlinul despre recrutarea femeilor ruse în armată

Problema posibilității de a mări durata de serviciu în Forțele Armate ale Federației Ruse la doi ani, precum și recrutarea femeilor, nu a fost discutată la Kremlin, a spus secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, scrie Interfax.

"Kremlinul nu are nicio poziție în această chestiune. Acest subiect nu a fost discutat și, desigur, principalul lucru aici este opinia Ministerului Apărării. Nu au existat discuții pe această temă la Kremlin", a spus Peskov reporterilor vineri.

El a răspuns astfel unei solicitări de a comenta propunerile făcute anterior în Consiliul Federației cu privire la posibilitatea măririi duratei de serviciu în armată de la unu la doi ani.

Răspunzând la o întrebare referitoare la posibilitatea recrutării femeilor în armată, așa cum se întâmplă în special în Israel, Peskov a spus: "Nici nu au existat discuții în acest sens".

Lukașenko neagă mobilizarea în secret a trupelor beloruse și pregătirile pentru război

Alexandr Lukașenko a reacționat, după ce au apărut informații potrivit cărora ar mobiliza în secret a trupele beloruse și s-ar pregăti pentru război. Președintele Belarusului a catalogat drept neîntemeiate zvonurile despre mobilizare și a spus că în țară sunt în curs de desfășurare lucrări planificate pentru a reconcilia datele celor responsabili de serviciul militar, scrie Interfax.

"Să dea cel puțin un exemplu, când am invitat o persoană la biroul de înregistrare și înrolare militară, i-am dat o armă și l-am trimis la unitate" a spus el la terenul de antrenament pentru arme combinate Obuz-Lesnovsky din regiunea Brest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel