KPMG, trei scenarii pentru prețuri. Invazia din Ucraina, șoc sistemic la nivel mondial
KPMG, una dintre cele mai mari patru firme de audit din lume, și-a publicat prognozele privind economia globală, la sfârșitul lunii aprilie. Raportul Global Economy Outlook este bazat pe analize de tip expert efectuate de economiști din întreaga rețea a firmelor membre.
KPMG arată că, în timp ce economia globală se afla pe calea redresării după pandemie, un alt șoc sistemic s-a făcut resimţit la nivel mondial.
Invazia Ucrainei, schimbare tectonică în zona riscului geopolitic
Invazia Ucrainei a determinat o schimbare tectonică în zona riscului geopolitic, consideră analiștii KPMG. Dincolo de efectul declanșării unei crize umanitare profunde în Europa de Est, impactul economic al conflictului - și sancțiunile asociate acestuia - vor fi resimțite în întreaga lume, încetinind creșterea economică şi contribuind la creşterea presiunilor inflaționiste, aflate deja pe o pantă ascendentă.
Având în vedere că situația rămâne extrem de incertă, raportul KPMG ia în considerare trei scenarii alternative. În scenariul de bază, prețurile petrolului la nivel mondial sunt proiectate a fi cu 30 de dolari mai mari decât traiectoria lor înainte de escaladarea crizei, iar prețurile la gaze cu 50% mai mari în Europa. Se preconizează că prețurile la alimente la nivel mondial vor crește cu 5%.
Scenariul alternativ pesimist ia în considerare o creştere a prețurilor la petrol mai mare cu 40 de dolari şi a preţului la gaze de 100% pentru Europa și de 50% pentru restul lumii. De asemenea, presupune o creștere de 10% a prețurilor la alimente la nivel mondial.
Ambele scenarii au ipoteza de creștere cu 23% a prețului mediu al metalelor și o creștere cu 4% a costului inputurilor agricole. Ele includ, de asemenea, prime de risc de investiții mai mari și cheltuieli guvernamentale suplimentare în Europa.
În final, scenariul optimist este bazat pe o ipoteză în care conflictul este soluţionat mai rapid decât se anticipase, prețurile revenind la nivelurile de la începutul lunii februarie, odată cu restabilirea fluxurilor de producție și a celor comerciale. Simulările arată că, în acest scenariu, creșterea PIB-ului global ar putea varia între 3,3%-4% în acest an și între 2,5%-3,2% în 2023.
România ar putea trece mai ușor peste criză cu politici adecvate
Datorită proximităţii regionale și a legăturilor sale comerciale atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, Europa Centrală și de Est a fost în centrul atenției încă de la începutul conflictului. România, în special, se confrunta cu o nevoie presantă de ajustare a dezechilibrelor sale macroeconomice încă înainte de declanşarea ostilităţilor.
România se afla sub procedura UE de deficit bugetar excesiv încă de la începutul anului 2020 – chiar dacă aceasta este în prezent suspendată din cauza pandemiei. Eforturile de a reduce deficitul bugetar structural relativ mare în anii următori ar putea avea un efect negativ indirect asupra creșterii economice. În plus, adâncirea constantă a deficitului de cont curent – situat la -7,1% din PIB în 2021, al doilea ca mărime din UE – ar necesita o corecţie treptată și mai degrabă imediată, pentru a evita creșterea suplimentară a costurilor de finanțare a acestuia. Este probabil ca inflația importată, aflată în creştere, să continue să pună presiune pe ratele dobânzilor nominale, erodând puterea de cumpărare a consumatorilor, limitând creșterea economică pe termen scurt.
Cu toate acestea, prin susţinerea unor politici adecvate, menite să încurajeze investițiile şi să stimuleze creșterea pe termen lung, România ar putea trece mai uşor peste această criză. Absorbția completă a fondurilor disponibile prin Fondul de redresare și reziliență al UE ar contribui în mare măsură la îmbunătățirea perspectivelor de creştere economică. După cum comentează Ramona Jurubiță, Country Managing Partner la KPMG în România: „Deși situația rămâne dificilă, România are mai multe avantaje. În primul rând, suntem membri NATO, fapt care conferă o garanție de securitate. Mai mult, evoluția situației militare de la începutul invaziei a redus considerabil, deocamdată, preocupările inițiale cu privire la o posibilă extindere a conflictului în zone dincolo de Ucraina. De asemenea, apartenența României la UE este un semnal de stabilitate pentru investitori, oferind totodată toate beneficiile pieței unice.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News