Data publicării:
Kovesi vorbește despre Sebastian Ghiță. Răspuns la acuzații
Laura Codruța Kovesi a acordat un interviu în care a fost întrebată cum l-a cunoscut pe Sebastian Ghiță.
"In mod normal, nu mentionez cum cunosc persoane prin prisma atributiilor de serviciu. Reamintesc o declaratie pe care am facut-o anul trecut: nu am fost, nu sunt si nu voi fi prietena cu Ghita Sebastian, cu inculpatul Ghita Sebastian.
Nu doresc sa intru in dialog cu un inculpat fugar, dar pentru ca exista aceste afirmatii in spatiul public, voi raspunde.
In calitatea mea institutionala, am fost invitata la anumite evenimente organizate de sefi de institutii sau de institutiile cu care colaboram in activitatea noastra, ocazie cu care l-am intalnit pe Sebastian Ghita. La astfel de evenimente", a spus Laura Codruța Kovesi potrivit Ziare.com.
Fotografii în vie
Aceasta a spus că niciodată nu a petrecut timp lber cu Sebastian Ghiță.
"Nu am fost in vacante cu Sebastian Ghita, nu am petrecut timp liber cu Sebastian Ghita. Poze trucate sau editate, filme trucate sau editate pot aparea oricand asa cum au aparut si pana acum.
Sunt deja imagini in spatiul public in care este aplicata fotografia mea peste o imagine dintr-o vie sau o crama. Am vazut imagini cu mine de la evenimente publice, aplicate peste o alta imagine, spunandu-se ca am participat la nu stiu ce petreceri. Asa ceva poate sa apara, poze, filme editate, trucate. Pot sa apara poze dintr-un context prezentate in alt context. Nu exclud asemenea manipulari.
Este evident ca se incearca o manipulare pentru ca lumea sa uite cate dosare i-au fost facute acestui inculpat, cate prejudicii a provocat statului si ca este un inculpat fugar. Este doar o manipulare prin care imbraca lucruri adevarate cu lucruri false.
Nu am participat la evenimente private cu Sebastian Ghita, nu am participat la evenimente organizate de acesta. Sunt situatii in care participand la evenimente, a caror lista de invitati nu o pot cenzura, sa intalnesc persoane inculpate, care erau implicate in dosare DNA sau ulterior au fost cercetate. Dar acest lucru nu ma face prietena cu acele persoane.
Faptul ca intr-o poza de grup apare si una dintre acele persoane nu te face prietena cu ea. Uneori, am plecat din zona unde erau persoanele respective, am evitat orice contact direct cu ele. Dar nu pot cenzura ce se intampla in afara locuintei sau a biroului meu", a mai zis Laura Codruța Kovesi.
Cucuveaua mov
"Nu stiu cine e cucuveaua mov. Nu am folosit niciodata un astfel de e-mail. Colegii mei care au legatura cu presa intotdeauna au avut adresa de mail afisata pe site-ul institutiei. E un mail public, poate fi luat de oricine si folosit", a adăugat șefa DNA.
Sebastian Ghiță, pierdut de Poliție
"Inculpatul a fost pierdut de Politia Romana in timp ce se afla sub filaj. De Politia Romana trebuie gasit. Demersuri care au tinut de institutia noastra am facut, pentru ca am cerut arestarea preventiva si emiterea unui mandat de arestare european. Sigur ca in paralel facem si anumite demersuri, verificam informatii privind locul unde se poate ascunde. Nu pot sa fac mai multe comentarii", a mai zis șefa DNA.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News