Data actualizării:
Data publicării:

Kovesi, rol principal în două conflicte deschise la nivelul UE. Ce îi reproșează autoritățile din Belgia

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Află în articol mai multe detalii despre cele două scandaluri în care este implicată Laura Condruța Kovesi.

Alegeri prezidentiale 2024

Două conflicte deschise la nivelul Uniunii Europene o au în plan principal pe Laura Codruța Kovesi, relatează Antena 3 CNN. Primul este dosarul Pfizer, în care sunt investigate mesajele dintre Ursula von der Leyen și șeful Pfizer, parte a dosarului achizițiilor de vaccinuri anti-COVID. Potrivit Politico, Parchetul European a preluat ancheta procurorilor belgieni care o cercetau pe Ursula von der Leyen pentru pentru „imixtiune în funcțiile publice, distrugerea SMS-urilor, corupție și conflict de interese”.

Astfel, acum, procurorii Laurei Codruța Kovesi ar fi cei care investighează modul în care președintele Comisiei Europene a negociat cu directorul executiv al Pfizer achiziția de vaccinuri anti-COVID în UE. Totuși, precizăm că până acum nimeni nu a fost încă acuzat în legătură cu acest caz. Scandalul între Parchetul European și justiția din Belgia ar fi pornit din momentul în care procurorii Laurei Codruța Kovesi au preluat ancheta deschisă de autoritățile belgiene.

VEZI ȘI: Kovesi o avertizează pe von der Leyen cu acționarea în judecată. ”Surpriză” amară pentru șefa EPPO din partea Comisiei Europene

Acum, autoritățile din Belgia susțin că cercetarea acestei infracțiuni este, de fapt, de competența lor și că Parchetul lui Kovesi ar fi preluat fără drept această anchetă. Argumentul acestora este faptul că procedura penală belgiană prevede că dacă presupusele infracțiuni sunt comise pe teritoriul Belgiei, intră în competența Bruxelles-ului.

Cel de-al doilea conflict în care este implicată Kovesi

Urmează ca în decembrie să fie luată o decizie clară în această privință, dar contextul este unul interesant pentru că de aici mergem înspre cel de-al doilea conflict uriaș, potrivit Antena 3 CNN. Laura Codruța Kovesi amenință că va da în judecată Comisia Europeană, iar în acest caz conflictul este direct între Ursula și Kovesi. Mai exact, șefa EPPO susține că executivul european îi privează pe procurori de mijloacele necesare pentru a-și desfășura activitatea în mod eficient, punând presiunea asupra bugetului său, în special asupra sumelor cheltuite pentru IT.

VEZI ȘI: Kovesi și anchetarea lui von der Leyen. ”Asta a fost mișcarea. Semnal dat cu manta ca să plece”

Se pare că atunci când EPPO a fost lansat, în vara anului 2021, Comisia Europeană ar fi fost de acord să furnizeze facilități IT fără a fi indicată o dată de încheiere, dar recent CE ar fi informat EPPO că dorește să retragă sprijinul IT. Sursa citată anterior relatează faptul că suma de bani implicată ar fi de aproximativ 5 milioane de euro, conform estimărilor EPPO.

Acuzațiile lansate de Kovesi sunt vehement respinse de CE. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene spune că există disponibilitatea de a continua sprijinirea acestor servicii IT ale EPPO în viitorul apropiat în condiții specifice. Și asta nu este tot. CE a negat orice încercare de a interveni în independența EPPO și a declarat într-un comunicat că a sprijinit în mod constat activitățile Parchetului European încă de la începutul înființării sale și respinge cu tărie orice insinuare conforma căreia decizia Comisiei din cadrul procedurii bugetare ar avea vreo legătură cu vreo investigație a EPPO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel