Data actualizării:
Data publicării:

Kovesi, primele declarații după audierea la CSM

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Kovesi
Kovesi

Laura Codruța Kovesi a oferit primele declarații după ce a fost audiată la Consiliul Superior al Magistraturii.

Este o activitate în derulare, se administrează probe, nu o să îmi fac apărarea în spaţiul public. Am atâtea acţiuni disciplinare şi verificări cum nu are niciun procuror. Văd că există tendința de a fi judecată mai ales de către unii. Nu o să îmi fac apărarea pe scări, în fața instituției. Apărarea mi-am făcut-o în interior. O să vedem soluțiile care se vor da. Deocamdată ambele cauze s-au amânat, a declarat Laura Codruța Kovesi.

Una dintre acţiunile disciplinare se referă la manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În cadrul unei şedinţe de lucru, fosta şefă a DNA ar fi avut astfel de manifestări, aşa cum rezultă din înregistrări audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017, potrivit Inspecţiei Judiciare.

Negocieri în PE pentru funcția de procuror-șef european

Referitor la negocierile care au loc în Parlamentul European pentru a stabili pe cine vor în funcția de procuror-șef european, Kovesi a afirmat că așteaptă rezultatul, însă nu știe ce elemente de negociere sunt avute în vedere.

Cred că se negociază profesionalismul celui care trebuie să dețină această funcție. Până în acest moment, din perspectiva comisiei tehnice am fost prima dintre toți candidații care s-au calificat în această procedură. În urma audierilor din Parlament, din nou am fost prima. Aștept rezultatul. Nu știu ce elemente de negociere sunt avute în vedere, a adăugat fosta șefă a DNA. 

Vezi și: Kovesi, audiată la CSM. Cine sunt martorii pe care i-a adus în apărarea sa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel