Data publicării:
Kovesi, start ratat la Bruxelles. Câte voturi i-a luat guvernul României
Laura Codruța Kovesi nu mai este favorită la selecția pentru postul de procuror-șef european.
Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe locul doi, la egalitate cu candidatul Germaniei, în cadrul votului în COREPER, care reunește ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bruxelles. Pe locul 1 s-a situat candidatul Franței, Jean-François Bohnert cu 50 de voturi, urmat de Kovesi și candidatul Germaniei, Andrés Ritter, fiecare cu câte 29 de voturi.
Votul ambasadorilor reprezintă țările membre. Aceștia vin cu decizia în plic, nu este ca și cum ar fi votul într-o sală de congres unde aleg toți la fel în sensul în care curentul de opinie ar fi putut schimba situația. Ambasadorii vin cu mandat de la fiecare guvern, iar ponderea României nu putea să fie de 21 din 50. Așadar, afirmația conform căreia din cauza Guvernului PSD-ALDE nu a câștigat Kovesi este o afirmație propagandistică. România nu avea cum să transmită 21 de voturi...
Pe 26 februarie, săptămâna viitoare, Comisia LIBE (Libertăţi Civile, Jutiţie şi Afaceri Interne) şi Comisia de control bugetar din Parlamentul European vor avea o şedinţă comună pentru a-i audia pe cei trei candidaţi.
Candidat cu experiență uriașă
Lucian Bolcaș amintea, în exclusivitate pentru DC News, că există doi contracandidați foarte puternici. ”Nimeni nu a analizat cine sunt. E vorba despre un german, cunoscător a cinci limbi străine și cinci sisteme de drept străine, doctor la universități prestigioase și un francez, care, de asemenea, are o pregătire cu totul deosebită”, spunea avocatul.
Francezul Jean-François Bohnert este, din 2016, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Reims. Este membru au Autorității de Concurență din Franța. A fost procuror al Republicii la parchetul pe lângă Tribunalul de Înaltă Instanță din Rouen (2013-2016), avocat general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Rouen (2011-2013) și procuror adjunct al Republicii la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Înaltă Instanță din Dijon (2007-2011).
Germanul Andrés Ritter are 54 de ani. Din 2013 este procuror-șef al Parchetului din Rostock, unul dintre cele mai importante din Germania, la nivelul căruia funcționează și Oficiul pentru combaterea criminalității cibernetice. S-a născut în America Latină, din părinți germani, a trăit în Chile, Peru, Venezuela și Spania. În Germania, este din 1993. Din 2000 lucrează pentru procuratura din Rostock, urcând treptele ierarhice, potrivit profit.ro. În 2009 - 2010, a lucrat la Bruxelles ca atașat pe probleme de justiție pe lângă Comisia Europeană. Vorbește limbile spaniolă, germană, italiană, franceză și engleză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News