Kovesi: Decizia CCR privind interceptările va avea consecinţe
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat joi că vor exista 'anumite consecinţe' după ce Curtea Constituţională va publica motivarea deciziei privind interceptările, amintind că în cadrul Direcţiei există un serviciu tehnic care are rol în executarea acestor autorizaţii.
'Este posibil ca în urma motivării acestei decizii să fim nevoiţi să extindem numărul persoanelor care lucrează la acest serviciu tehnic şi de asemenea întărim serviciul, pentru că am avut situaţii în care am lucrat şi cu alte instituţii pentru punerea în aplicare a acestor autorizaţii', a afirmat Kovesi, după prezentarea bilanţului DIICOT.
Ea a precizat că nu comentează decizia CCR pentru că nu a văzut motivarea, după acest moment urmând să fie calculat şi impactul pe care hotărârea o va avea asupra activităţii DNA.
Pe 16 februarie, plenul CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedură penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de 'organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei', ci şi de 'alte organe specializate ale statului'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News