Kovesi, ”convinsă” că dosarele Băsescu vor fi investigate după 2014
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, marți, la Adevărul Live, că la dosarele președintelui Traian Băsescu nu se poate lucra mai devreme de 2014, pentru că șeful statului se bucură de imunitatea funcției. Kovesi s-a arătat convinsă de faptul că procurorii vor instrumenta aceste cazuri după ce președintelui i se termină mandatul.
În dosarul ”Flota” s-a decis de către procurori scoaterea de sub urmărirea penală, dar partea care îl vizează pe Traian Băsescu a fost disjunsă. În speța ”Casa din Mihăileanu” s-a dat neînceperea urmării penale (NUP).
”Vor fi investigate de colegii care le au în lucru. Până în acel moment nu se poate efectua urmărirea penală pentru că există acea imunitate pentru preşedintele României. În dosarul "Flota, faţă de celelalte persoane s-a dat o soluție, care a fost atacată la Înalta Curte sau la instanţa de judecată. A fost respinsă şi a rămas soluţia de netrimitere în judecată definitivă. În momentul în care la aceste dosare se va putea lucra datorită faptului că nu mai există acea imunitate prevăzută de lege, sunt convinsă că colegii vor lucra în dosar”, a spus Kovesi.
Traian Băsescu declara săptămâna trecută, într-un interviu acordat Adevărul, că achiziționarea casei din Mihăileanu este o afacere ”controversată moral”, dar legală. Băsescu a cumpărat, în 2003, în timpul primului său mandat de primar general, un apartament de 369 de mp din strada Ștefan Mihăileanu, nr 2, pentru 19.000 de dolari. El a fost acuzat de fals, uz de fals și abuz în serviciu, pentru că nu ar fi avut dreptul să beneficieze de o repartiție de la sat, dat fiind că mai primise o casă în Constanța. Totodată, în momentul în care a primit casa din Mihăileanu, Băsescu era chiriaș într-un imobil administrat de RAAPPS, unde locuia împreună cu Nicolae Văcăroiu și Adrian Năstase.
În dosarul ”Flota”, procurorii i-au acuzat, în 2003, pe foștii miniștri ai Transporturilor Traian Băsescu, Aurel Novac și Paul Teodoru, de abuz în serviciu contra intereselor publice. Anchetatorii au cercetat modul în care CNM Petromin a fost prejudiciată prin vânzarea a 16 nave, majoritatea mitraliere de mare capacitate, în perioada 1991-2000.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News