Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut joi sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită.
Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, a fost reținut pentru luare de mită, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.
"În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Anca Tudor, în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de luare de mită", se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.
DNA precizează că, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca acesta, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control.
"În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Daniel George Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății", susțin procurorii.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii DNA, precum și copii ale dosarului de urmărire penală.
Procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi