Data publicării:
Kovesi cere sesizarea preşedintelui pentru urmărirea penală a trei miniștri
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu, pentru abuz în serviciu în dosarul Microsoft 2.
"În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unor persoane care au deținut calitatea de membri ai Guvernului, respectiv:
NICA DAN, ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației în perioada 2000 - iulie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
ȚICĂU SILVIA ADRIANA, secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada 2003 - iunie 2004, respectiv de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada iulie - decembrie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al educației și cercetării în perioada 2003-2005, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de cei trei foști miniștri are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Nica Dan, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, a inițiat și a susținut proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003 și nr.470/01.04.2004, prin care s-a aprobat încheierea, între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a contractului comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft. În acest sens s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel încât respectiva firmă să fie favorizată prin evitarea organizării unei licitații publice. Astfel, prin activitatea sa, Dan Nica ar fi cauzat, pe de o parte –un prejudiciu în valoare totală de 47.594.843,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.
În calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, respectiv de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Țicău Silvia Adriana, cu încălcarea privind Statutul funcționarilor publici și privind achizițiile publice, a efectuat următoarele activități:
- a determinat încheierea contractului cadru de licențiere Microsoft în condiții defavorabile pentru Guvernul României, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria, iar în acest sens a semnat Nota de fundamentare la Hotărârea de Guvern nr.1473/11.12.2003,
- a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. În această modalitate, Țicău Silvia Adriana ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH", se arată în comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News