Data actualizării:
Data publicării:

Kovesi - CEDO. Lovitură de teatru despre sesizare

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

Catrinel Brumar, Agentul Guvernamental român pe lângă CEDO , a oferit detalii cu privire la plângerea Laurei Codruța Kovesi împotriva statului român. 

Avocata Laurei Codruța Kovesi a declarat, marți, pentru ziare.com, că plângerea fostei șefe a DNA la CEDO ”a trecut de filtrul admisibilității şi că urmează să fie judecată pe fond de Curte”.

Procedura CEDO spune că etapa admisibilității nu poate fi depășită înainte de a se comunica Guvernului român numărul de înregistrare al plângerii și de a se cere o poziție juridică pe speță. 

Agentul guvernamental pe lângă CEDO, Catrinel Brumar, a declarat, cu privire la sesizarea Laurei Codruța Kovesi: ”Cererea pe care o menționaţi în solicitare nu a fost comunicată Guvernului, care în consecință nu are cunoștință în mod oficial de aceasta.  După ce cererea va fi comunicată Guvernului, acesta va avea la dispoziție un interval de timp pentru a-și formula observațiile cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei, raportat la întrebările transmise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauză”, potrivit Q Magazine

Laura Codruța Kovesi a atacat decizia la CEDO pe motiv că nu a fost citată de CCR şi că nu i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil.

Vezi și: Raport MCV. Lumea Justiției, sesizare penală la DIICOT pe numele autorilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel