Data publicării:
Kovesi, bună pentru Europa, dar are o „problemă”: Nu va putea repeta istoria din România
Parchetul European (EPPO) are în desfăşurare o anchetă privind achiziţia de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă, emis de instituţia condusă, în calitate de procuror şef, de Laura Codruţa Kovesi.
Ancheta vizează mai multe plângeri făcute în legătură cu achiziția de vaccinuri. Investigația Parchetului European ar viza atât modul în care Comisia Europeană ar fi realizat achiziția centralizată de vaccinuri, cât și achizițiile făcute ulterior de diverse țări de la Comisie.
„Mega-acordul” încheiat de Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen, care reglementează livrarea vaccinurilor Pfizer în țările Uniunii Europene, până în 2023, a fost subiect de controverse în presa internațională.
Sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu au comentat subiectul la DC News, în emisiunea „Nod în papură”.
Alfred Bulai: Laura Codruța Kovesi, bună pentru Uniunea Europeană
„Laura Codruța Kovesi este un personaj interesant. A învățat multe în România. A învățat politică în România, ceea ce o face bună pentru Uniunea Europeană. Știe să joace bine. A învățat foarte multe apropo de gestiunea imaginii. Știe ce să zică și ce să nu zică. Este foarte calculată”, a zis sociologul Afred Bulai.
Nu vom vedea arestările cu care eram obișnuiți în România, de pe vremea când era șefă la DNA
„Dar Kovesi nu va face nimic în Uniunea Europeană, adică nu va face arestări, dar își face imagine și se poziționează”, a mai spus sociologul, moment în care Val Vâlcu a intervenit: „Nu o arestează pe Ursula von der Leyen?!”
„Nu. Nu o va aresta. Ursula von der Leyen o să-și termine mandatul. Era ceva să o vezi pe Ursula von der Leyen cu cătușe...”, a zis sociologul Alfred Bulai.
„Da, voiam să o văd la audieri și unul urlând la televiziuni: „ați furat, doamnăăă! Unde ați pus vaccinuuuul?” Să alerge după ea cu microfonul pe la dubă”, a continuat, amuzat, ziaristul Val Vâlcu la DC News și DC News TV.
Vedeți mai multe de la minutul 39:
VEZI ȘI: Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Crin Bologa, s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO)
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Crin Bologa, s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO), discuţiile vizând, printre altele, îmbunătăţirea şi extinderea cooperării interinstituţionale în domeniile în care DNA şi EPPO au competenţă partajată.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri, Crin Bologa, alături de alţi membri ai conducerii instituţiei, s-a întâlnit marţi după-amiază cu Laura Codruţa Kovesi, aflată într-o vizită oficială în România, alături de alţi reprezentanţi ai EPPO.
DNA precizează că reprezentanţii Parchetului European au remarcat sprijinul acordat de DNA în operaţionalizarea şi eficientizarea structurii de suport a procurorilor delegaţi europeni din România.
Prin lege, DNA a fost desemnată să asigure sprijin Parchetului European în ceea ce priveşte infrastructura, personalul auxiliar, ofiţeri de poliţie şi specialişti, precum şi suport logistic.
"Discuţiile au vizat, de asemenea, îmbunătăţirea şi extinderea cooperării interinstituţionale în domeniile în care DNA şi Parchetul European au competenţă partajată şi anume combaterea corupţiei transfrontaliere şi a fraudei cu fonduri europene", se menţionează în comunicatul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News