"Eu vreau să precizez că există un calendar al procedurii de selecţie din Parlamentul European al procurorului-sef. Acest calendar este stabilit din 10 decembrie 2018. Pe 29 ianuarie, a fost o întâlnire a coordonaţorilor din LIBE şi s-a stabilit calendarul, s-a stabilit ca, pe 12 februarie, candidaţii selectaţi pe lista scurtă să primească pe e-mail înştiinţarea convocării pentru data de 26 de februarie, la audieri. S-a stabilit şi procedura de audiere: fiecare are 5 minute să îşi prezinte dosarul de candidatură şi apoi modul în care sunt adresate întrebările şi primite răspunsurile de către grupurile politice.
S-a stabilit un set de trei întrebări care s-au trimis celor trei candidaţi: 1. Cum vă motivaţi intenţia de a candida pentru a această funcţie? Ce vă recomandă pentru aceasta funcţie? Care sunt ideile dumneavoastră în legătură cu organizarea oficiului procurorului european şi în legătură cu modul în care acesta va coopera cu procurorii delegaţi naţionali? Şi a treia întrebare, care priveşte cooperarea cu statele care nu sunt parte a acestui proiect al procurorului european", a spus Norica Nicolai, printr-o intervenție telefonică în emisiunea "100 de minute", de la Antena 3.
"Grupul politic al doamnei Macovei, solicitare"
"Grupul politic al doamnei Macovei a solicitat să se pună o a patra întrebare, care vizează un istoric de mapă profesională în legătură cu experienţa pe care o au candidații în combaterea corupţiei şi a fraudelor financiare. Toate întrebările au fost trimise prin e-mail pe 12 februarie şi în acelaşi e-mail i s-a spus doamnei Kovesi că pe 26 februarie va fi audiată. Ea ştia foarte clar că audierea nu are loc nici pe 19, nici pe 20. Vreau să fac o precizare. Întrebările care li s-au pus candidaților sunt aceleaşi pentru toţi trei. Trebuie răspunsul trimis în scris Comisiei. Nu este nevoie de prezenţa candidaţilor, înainte de audierea la Comisia LIBE, neprecizându-se un termen limită. Cu siguranţă, până la data la care se organizează audierea", a precizat europarlamentarul.
"Kovesi, acţiune preventivă. Își face rău"
"Cred că doamna Kovesi a executat o acţiune preventivă, luând cunoştinţă despre faptul că este cercetată într-un dosar, a vrut să facă publică această chestiune. După părerea mea, este o atitudine care nu este conformă unei înalte demnităţi la care aspiră (...) Dacă vrem stat de drept cu adevărat, trebuie să avem demnitatea şi tăria să ne abţinem de la astfel de instrumentalizări care sunt de tip politic", a mai spus aceasta.
Norica Nicolai este de părere că "doamna Kovesi își face rău încercând să instrumentalizeze politic pentru că este vorba de un post şi o instituţie care nu trebuie puse nicio clipă sub umbra îndoielii formulei de recrutare (...) Este o chestiune care ţine de încrederea şi vizibilitatea în Uniunea Europeană. Eu cred că este bine să se abţină de la astfel de comentarii şi să resepcte justiţia"
Ce imunitate are procuroul dintr-un parchet european
"Pe perioada mandatului cred că va avea o imunitatea care este aceeaşi cu a funcţionarilor europeni de rang înalt, dar nu cred că va fi o problemă de imunitate penală pentru că toată lumea răspunde", a declarat europarlamentarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024