Data publicării:

Kovesi, audiere. Chirieac: Ştiţi care e problema la dosarul acesta?

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Laura Codruța Kovesi FOTO AGERPRES
Laura Codruța Kovesi FOTO AGERPRES

Analistul politic Bogdan Chirieac a reacționat după ce Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare. În cadrul unei emisiuni televizate, Bogdan Chirieac a susținut că ”punerea sub acuzare ridică un mare semn de întrebare”. 

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, într-o intervenţie telefonică la România TV, asupra informaţiei serii, privind punerea sub acuzare a fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

”Mă gândesc la faptul că Germania chiar insistă, în proiectul european pe care îl are, să o pună procuror european. (...) Ştiţi care e problema la dosarul acesta în care dânsa a fost pusă sub acuzare? Toate probele, exact ca pe vremea dânsei, au fost aduse întâi în faţa opiniei publice – dacă e vorba despre chestiunea cu avionul, în mod evident, acela e plătit şi de Sebastian Ghiţă - opinia publică şi-a format impresia şi acum este o formalitate pentru domnia sa.  

Doamna Kovesi va trece printr-o perioadă neplăcută. În continuare, însă, statul subteran are suficiente resurse să reacţioneze. În momentul acesta, punerea sa sub acuzare ridică un mare semn de întrebare şi în privinţa parcursului european al doamnei Kovesi. (...) În România au avut loc distrugeri masive în urma acţiunii fostului DNA, a celui condus de doamna Kovesi. Cineva ar trebui să le arate exact: un milion de oameni au luat calea bejeniei, capitalul românesc distrus, elitele româneşti distruse...”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, în direct la postul de televiziune România TV.  

Vezi și: 

Kovesi, pusă sub acuzare. Herjeu, citat din Iohannis: Să demisioneze

Kovesi, audiere la Parchet: Am deranjat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel