Acțiunile Kodak au crescut deja cu 60% marți după ce anunțul a fost făcut. Compania urmează să producă ingrediente farmaceutice cheie pentru producția de medicamente. Directorul executiv al Kodak a declarat că societatea este mândră să participe la întărirea sistemului farmaceutic american, adăugând că în cadrul acestei pandemii globale, americanii au fost dependenți de sprijinul extern pentru medicamentele esențiale. Compania estimează că în 3-4 ani va ajunge la producția în masă.
Gigantul Kodak, fondat în 1888 a dominat muți ani piața fabricând aparate de fotografiat convenabile atât ca preț cât și ca utilizare pentru consumul în masă. Compania a început să întâmpine probleme la finalul anilor 90 când consumatorii s-au îndreptat către fotografiile digitale. Dacă în epoca sa de aur, Kodak avea peste 145.000 de angajați, în prezent are aproximativ 5000 de angajați în toată lumea.
În 2012, Kodak a intrat în procedura de insolvență, orientându-se către printing și oferind serviciile sale către marile societăți. Încă producea camere instant și digitale pentru consumatori. Acum 4 ani însă, a început să producă ingrediente farmaceutice, iar cu noul împrumut acordat de statul american intenționează să-și extindă dramatic producția în New York și Minnesota.
Kodak nu este singura companie de fotografie care și-a reorientat producția: compania japoneză Fujifilm lucrează în prezent la un vaccin împotriva Covid 19 și speră să înceapă testarea pe oameni în curând.
Totuși, Kodak rămâne un exemplu de reorganizare judiciare, pe care inclusiv marile companii române al putea să-l urmeze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”