Data publicării:

KMG și CEFC, tranzacția s-ar putea încheia în câteva săptămâni

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Compania chineză CEFC China Energy Company Ltd. ar putea finaliza achiziția unui pachet de 51% din acțiunile companiei petroliere române KMG International NV până în luna octombrie, în pofida unei investigații care a complicat procesul de vânzare, a declarat săptămâna trecută vicepreședintele pentru dezvoltare corporativă și strategie al KMGI, Alexey Golovin, transmite Bloomberg preluată de Agerpres.

"Este o chestiune de câteva săptămâni" până când CEFC va finaliza procesul de achiziție a 51% din acțiunile KMGI de la compania KazMunayGas National Co. din Kazahstan, care va păstra restul pachetului, a precizat Golovin. Potrivit acestuia, a fost obținută cea mai mare parte a aprobărilor din partea organismelor de reglementare și mai sunt de soluționat doar ultimele detalii juridice.

Pe de altă parte, Golovin subliniază că Executivul de la București ezită să încheie un acord separat cu privire la viitoarele investiții ale KMGI în România înainte de finalizarea investigației, care implică atât KMGI, cunoscută anterior ca Rompetrol, cât și pe proprietarii săi anteriori.

"Încercăm să dovedim procurorilor că am acționat ca un cumpărător de bună-credință și că nu avem nimic de-a face cu presupusele ilegalități ale proprietarului anterior. Suntem încrezători că această problemă va fi rezolvată în curând și că nu va afecta planurile noastre de dezvoltare", a spus Golovin.

Rafinăria Petromidia, aparținând KMGI, cea mai mare rafinărie din România, este pusă sub sechestru ca urmare a măsurilor luate anul trecut de către procurori într-un dosar ce implică 14 suspecți care sunt acuzați de formarea unui grup infracțional pentru a înșela statul român în timpul procesului de privatizare din anul 1998 a Rompetrol de către omul de afaceri Dinu Patriciu (decedat). Grupul KMG din Kazahstan a cumpărat Rompetrol de la Dinu Patriciu în anul 2007 și a investit de atunci miliarde de dolari în modernizarea rafinăriilor și extinderea rețelei de benzinării.

În pofida preocupărilor legate de eventualele întârzieri cauzate de problemele legale din România, KMG și grupul chinez CEFC au semnat anul trecut un acord care a deschis calea pentru prima investiție majoră a unei companii chineze în țările din Europa de Est. Tranzacția a avut ca scop facilitarea extinderii în regiunea Mării Negre și către Europa Occidentală.

Alexey Golovin a subliniat că se poartă în continuare discuții cu privire la propunerea KMGI de a cumpăra participația Guvernului României la Rafinăria Petromidia pentru suma de 200 milioane de dolari.

Compania CEFC a primit, recent, acordul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării și confirmarea Consiliului Concurenței pentru finalizarea tranzacției de preluare a pachetului majoritar de acțiuni al KMG International. Aprobările primite din partea autorităților abilitate din România reprezintă o etapă importantă în derularea procedurilor tranzacției, de aceea, după derularea tuturor demersurilor legale necesare, aceasta poate fi încheiată în această toamnă.

Deținut integral de compania petrolieră KazMunayGas din Kazahstan, KazMunayGas International este prezent în 11 țări și deține rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare unitate de profil din România) și Vega Ploiești (cea mai veche rafinărie în funcțiune), dar și rețele de distribuție de carburanți (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franța și Spania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel