Data publicării:
Klaus Iohannis, vizită ICCJ. Livia Stanciu: A venit să vadă în ce condiții lucrează judecătorii
Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), a explicat, miercuri, scopul vizitei președintelui Klaus Iohannis la sediul instituției.
Potrivit președintelui ICCJ, Livia Stanciu, vizita întreprinsă de preşedintele Klaus Iohannis la sediul instanței supreme a avut ca scop să se vadă în ce condiţii se lucrează în instituție.
"Preşedintele ne-a transmis că şi-a imaginat că se lucrează în condiţii anormale, pentru că a mai auzit acest lucru, dar şi-a dorit să vină la sediul Instanţei Supreme, la invitaţia pe care i-am adresat-o, pentru a putea vedea - şi mi se pare firesc- şi a verifica dacă într-adevăr condiţiile sunt cele despre care i se făcuse vorbire. Mi-a transmis că nu şi-a putut imagina că în astfel de condiţii îşi pot desfăşura activitatea judecătorii", a declarat Livia Stanciu, la finalul vizitei şefului statului, citează realitateatv.net.
Ea a precizat că "preşedintele Iohannis a spus că va face toate demersurile necesare pentru a se putea găsi o soluţie, chiar dacă ar fi temporară, dar o soluţie, care să permită, totuşi, desfăşurarea activităţii instanţei supreme, cât de cât în condiţii de normalitate".
Președintele Klaus Iohannis a efectuat, astăzi, la ora 11:00, o vizită la sediul ICCJ, la invitaţia preşedintei acestei instituţii, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News