Klaus Iohannis şi-a depus candidatura la BEC. Bogdan Chirieac: Greşeală electorală. Îndepărtează toţi alegătorii de stânga
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat discursul lui Klaus Iohannis din faţa sediului BEC, unde a spus care sunt obiectivele sale pentru această campanie electorală. 

"Eu nu ştiu ce înseamnă o Românie normală. Pot să înţeleg ce înseamnă asta pentru noi. Dar preşedintele nu ne-a spus ce înţelege dânsul prin asta. Normal, poate pentru unii, să spunem pentru dl Traian Băsescu, este o descindere la ora 6,00, arestare şi achitare după 6 ani de proces. O Românie normală este locul unde parlamentul, Guvernul, toate instituţiile, sunt date la o parte şi se conduce cu un grup de tovarăşi. Dl Iohannis nu a făcut asta, dar dl Băsescu da", a spus Bogdan Chirieac. 

Greşeală electorală gravă

"Problema este că noi nu ştim ce i se pare normal domnului Iohannis. Dincolo de tot discursul anti-PSD, asta este o greşeală electorală. Pentru că dacă PSD nu intră în turul doi, tot electoratul PSD şi de stânga va fi coalizat împotriva dânsului. Să îi îndepărtezi la modul că PSD a făcut şi a dres, şi alte nenorociri... Nu, nenorocire a fost ce a făcut Guvernul tehnocrat, din care s-au născut USR şi PLUS, care nu sunt nenorociri, ci partide în expansiune care vor avea de oferit multe României. Nenorocire a fost PDL, absorbit de PNL", a explicat analistul politic. 

Iohannis, mai bun decât Băsescu

"Constat acum, că altceva nu am înţeles, că domnul Iohannis a ţinut cel mai lung discurs din ultimii cinci ani. E un mandat care nu are realizări prezidenţiale, dar să ştiţi că acest mandat al lui Klaus Iohannis oricum este mai fructuos, în sensul că nu a făcut orori, decât primul mandat al lui Traian Băsescu. Faptul că nu ai făcut nimic în primul mandat nu înseamnă că nu ai şanse la al doilea", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel