Adoptate de Parlament în numai câteva săptămâni, fără nicio fundamentare sau consultare cu sistemul judiciar și societatea civilă, modificările asupra legislației penale au avut un singur scop: protejarea infractorilor în detrimentul persoanelor vătămate, elaborarea unui întreg set de proceduri menite să slăbească statul și să încurajeze fenomenul infracțional.
În acest context, în care cele două legi au fost invalidate succesiv de către Curtea Constituțională, solicit coaliției PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal. Cer, de asemenea, Parlamentului să respingă în totalitate modificările aduse legislației penale și să revină asupra schimbărilor toxice operate deja în legile justiției, care s-au dovedit adevărate atentate la adresa siguranței cetățeanului.
Vezi și: Modificări Coduri penale. CCR a admis sesizările de neconstituționalitate
Adaptarea legislației la standardele statului de drept, inclusiv la jurisprudența Curții Constituționale, trebuie să se realizeze cu bună credință, transparent și în urma evaluării aprofundate a impactului intervențiilor legislative preconizate.
Atenționez majoritatea parlamentară PSD-ALDE că respectarea votului cetățenilor dat la referendumul din 26 mai este obligatorie. În acest sens, este imperativă transpunerea cât mai urgentă în legislație a prevederilor Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României. Am inițiat acest Acord tocmai pentru a consfinți voința suverană exprimată de cetățenii români la referendum, în susținerea statului de drept și împotriva afectării independenței sistemului judiciar. Chiar dacă PSD și ALDE au refuzat semnarea documentului, acesta nu poate fi ignorat, iar prevederile sale trebuie duse la îndeplinire de către întreaga clasă politică, precizează prwședintele Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică