Data actualizării:
Data publicării:

Klaus Iohannis, pronunțare în procesul casei din Sibiu. Decizie a Curții de Apel Piteşti

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Completul de trei judecători de la Curtea de Apel Piteşti a rămas în pronunţare, miercuri, asupra unor cereri de amânare sau suspendare a procesului privind casa din Sibiu pierdută de familia preşedintelui Klaus Iohannis.

Cererile au fost formulate de avocatul familiei Iohannis, până la stabilirea persoanelor care au calitatea de moştenitor al soacrei preşedintelui, Georgeta Lăzurcă, la rândul ei parte în proces înainte de decesul survenit în anul 2016.

Instanţa a anunţat că rămâne în pronunţare asupra cererilor de amânare sau suspendare a cauzei, stabilind un termen de control pentru 15 februarie, care ar deveni un termen efectiv în cazul în care nu se admite suspendarea.

Avocatul Virgiliul Viorel Vulcan, reprezentantul celor cu care se judecă familia prezidenţială, a apreciat că cererile depuse de partea adversă reprezintă o încercare de tergiversare a judecării contestaţiei în anulare, prin apelarea la tertipuri procedurale.

[citeste si]

"Dacă moare o parte a unui proces, ea trebuie înlocuită de moştenitori. Prima soacră a ţării a murit, ea trebuie înlocuită de moştenitori (...) care ar fi singurul moştenitor doamna Iohannis. Folosindu-se de tertipuri procedurale, avocaţii domnului preşedinte încearcă să suspende cauza, să o tergiverseze la maxim, pentru că şansele sunt, din punctul meu de vedere, zero. (...) Aşa spune procedura, dacă decedează una dintre părţi, cauza se poate suspenda până sunt indicaţi şi introduşi în cauză cei care urmează, moştenitorii", a declarat avocatul.

El a adăugat că Ministerul Finanţalor ar trebui să aplice hotărârea irevocabilă pronunţată de Tribunalul Braşov în cauza privind casa din Sibiu.

Acesta a fost al patrulea termen al procesului, după strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Braşov. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel