Data actualizării:
Data publicării:

KLAUS IOHANNIS PROCES ANI - INCOMPATIBILITATE. Chiar dacă este declarat INCOMPATIBIL, IOHANNIS poate candida la ALEGERI și poate fi PREȘEDINTE al României

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Informații intrate în posesia DCNews aruncă în aer toate calculele pentru alegerile prezidențiale 2014.

Candidatura lui Klaus Iohannis pentru Cotroceni a fost în repetate rânduri pusă sub semnul întrebării, din cauza procesului pe care primarul Sibiului îl are cu Agenția Națională de Integritate, care îl acuză de incompatibilitate. O eventuală decizie împotriva prezidențiabilului ACL l-ar fi scos pe acesta din cursa electorală și ar fi lăsat marea construcție de dreapta fără candidat, conform unui scenariu catastrofal pentru PNL și PDL. Liderii alianței de dreapta au refuzat însă cu fermitate să ia în calcul această ipoteză și au insistat cu prezidențiabilul de la Sibiu, arătând o încăpățânare soră cu nebunia. 

Calculele ACL păreau să fie însă altele decât cele prezentate în spațiul public.

Iohannis nu poate fi oprit de incompatibilitate

Surse autorizate au explicat pentru DCNews că legislația nu îi poate interzice lui Klaus Iohannis drepturile electorale. Chiar dacă prezidențiabilul ACL va fi declarat incompatibil de către Înalta Curte, această decizie nu îi va interzice dreptul de a candida pentru prima funcție în stat.

Citește și: Exclusiv. Strategia ACL pentru prezidențiale: Totul sau nimic în cazul Iohannis

Iar dacă va fi ales președinte, Klaus Iohannis va ajunge la Curtea Constituțională, care ar urma să verifice alegerea sa la Cotroceni, pentru validarea mandatului. CCR nu are însă nicio acoperire legală privind incompatibilitatea și ar urma să îl valideze în funcția de președinte al României. 

ANI, fără pârghii de atac

Agenția Națională de Integritate va încerca să facă plângere, pentru ca Iohannis să fie demis, însă nu va avea cui să se adreseze. CCR se ocupă doar de aspectele constituționale, în vreme ce Parlamentul nu are pârghii pentru incompatibilitate. Parlamentul îl poate suspenda pe președinte doar pentru încălcarea Constituției sau pentru înaltă trădare. Însă incompatibilitatea nu este prevăzută în Legea Fundamentală decât pentru fapte din perioada mandatului prezidențial și este greu de crezut că va fi încadrată la înaltă trădare.

Deci dacă Iohannis va fi declarat incompatibil și va ajunge președinte, nu va avea cine să aplice decizia de incompatibilitate și se va ajunge tot în Legislativ.

O sentință defavorabilă a Curții Supreme ar reprezenta doar o lovitură pe plan de imagine pentru Klaus Iohannis. Deocamdată însă, prezidențiabilul ACL joacă rolul victimei, el fiind probabil conștient că nu poate păți nimic. 

Vezi și: Iohannis, incompatibilitate. Lăzăroiu: Situație cu totul și cu totul...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel