"Îmi îndrept gândurile către militarii noștri răniți în Afganistan. Sunt alături de ei în aceste momente de grea încercare și le doresc însănătoșire grabnică. Asigur familiile celor răniți că militarii noștri vor primi cele mai bune îngrijiri medicale", se arată în mesajul referitor la militarii răniți în Afganistan transmis, joi, de președintele Klaus Iohannis.
Patru militari români care acționează în cadrul misiunii 'Resolute Support' din Afganistan au fost răniți joi, în jurul orei 9,00, în explozia unei mașini-capcană, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
Militarii executau o misiune de patrulare terestră, la aproximativ opt kilometri sud-est de Baza militară de la Kandahar. În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați la spitalul din Kandahar, unde se află internați în stare stabilă, a precizat sursa citată.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat că cei patru militari surprinși de un atac cu o mașină-capcană în Afganistan au suferit răni ușoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi