Data publicării:

Klaus Iohannis, mesaj transmis cu prilejul Zilei Constituției României

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
Arhiva Foto
Arhiva Foto

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 8 decembrie 2022, un mesaj cu prilejul Zilei Constituției României.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

"În existența oricărui stat, adoptarea unei noi Constituții marchează schimbările profunde care s-au produs la nivelul societății. Pentru România, un astfel de moment major l-a reprezentat aprobarea prin referendum, pe 8 decembrie 1991, a Legii fundamentale, prin voința liber exprimată a cetățenilor, etapă care a constituit ruptura definitivă de regimul comunist.

Așadar, 8 decembrie este cel mai potrivit prilej de a reflecta la aspirațiile și la valorile care au stat la baza Constituției și pe care se dezvoltă societatea noastră.

Legea fundamentală din 1991 a formalizat trecerea, după aproape 50 de ani de guvernare socialist-comunistă, la un regim democratic de tip occidental. Adoptarea Constituției a însemnat renașterea democrației naționale, trasarea limitelor puterii politice și consacrarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Într-un regim democratic, Legea fundamentală reprezintă un act de identitate națională și acționează atât ca un scut împotriva autoritarismului, cât și ca un catalizator al aspirațiilor unui popor.

Constituția se adresează, în egală măsură, cetățenilor săi, autorităților și instituțiilor statului. Legea fundamentală a marcat o perioadă de tranziție, prin ruperea de trecutul comunist și prin fixarea unui punct de echilibru în momentele de cumpănă.

În anul 2003, revizuirea Legii fundamentale a fost motivată de reformele care s-au produs în viața economică, socială și politică a țării, în mod special din perspectiva îndeplinirii celor două obiective majore ale politicii externe românești în anii postdecembriști: aderarea la Alianța Nord-Atlantică și integrarea în Uniunea Europeană. Apartenența țării noastre la structurile euro-atlantice implică un efort continuu de a da sens și greutate valorilor și principiilor pe care Legea fundamentală le protejează.

Respectul pentru demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului constituie fundamentul pe care clădim țara pe care ne-o dorim. A trăi sub protecția unei constituții democratice este unul dintre cele mai mari privilegii pe care o societate le poate cunoaște. Nu în ultimul rând, Constituția este cea mai importantă armă pe care o avem împotriva oricărei forme de totalitarism, intoleranță, discriminare și populism.

Valorile protejate de Constituția României implică, în același timp, și o imensă responsabilitate, una colectivă, care aparține instituțiilor, societății civile, dar și una individuală, a fiecărui cetățean. Aspirațiile societății noastre capătă substanță pe măsură ce aceste valori sunt interiorizate, iar democrația este înțeleasă și trăită de noi toți, în fiecare zi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel