Data publicării:
Klaus Iohannis, mesaj după decesul lui Țopescu: A emoționat o țară întreagă
Klaus Iohannis, președintele României, a transmis un mesaj după decesul lui Cristian Țopescu.
Klaus Iohannis a publicat următorul mesaj pe Facebook: "Ne despărțim astăzi de cel care și-a dedicat talentul şi priceperea sportului românesc, Cristian Ţopescu. Vocea sa inconfundabilă, care a emoționat o țară întreagă, ne-a făcut pe toți să simțim că suntem părtași la performanțele sportivilor noștri. Dumnezeu să-l odihnească!"
Fostul comentator sportiv Cristian Țopescu a încetat din viață marți, la vârsta de 81 de ani. El se afla internat la Spitalul Elias.
[citeste si]
În 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul "Steaua României" "în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru dăruirea şi devotamentul cu care a susţinut şi promovat valorile sportului naţional, pentru intuiţia, căldura şi erudiţia cu care a comentat performanţele sportului românesc".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News