Klaus Iohannis, mesaj din SUA: Va fi o dovadă de maturizare a clasei politice
Klaus Iohannis a vorbit cu românii din SUA. Președintele a postat un mesaj pe Facebook după întâlnire.
"Indiferent de distanţe, apartenenţa la o naţiune nu se pierde niciodată. Românii din SUA sunt purtătorii de cuvânt ai culturii şi tradiţiilor româneşti. M-am întâlnit cu o parte dintre românii care trăiesc în Statele Unite. I-am chemat să ne fie alături în întărirea mecanismelor democratice şi în transformarea educaţiei într-o sursă veritabilă de dezvoltare a societăţii. Nu am renunţat şi nu voi renunţa la convingerea că, în 2016, românilor din străinătate trebuie sa li se asigure condițiile pentru a vota, pentru prima dată, prin corespondenţă. Aceasta va fi o dovadă de maturizare a clasei politice", a scris Klaus Iohannis, duminică, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News