Klaus Iohannis la Paris, la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace
Președintele României, Klaus Iohannis, va participa la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace de la Paris, care are loc în perioada 11-12 noiembrie 2022.
Sub tematica depășirii crizelor multiple actuale, care au efecte sistemice asupra comunității internaționale, dezbaterile din cadrul Forumului vor fi dedicate unor subiecte de interes major pe agenda internațională, precum conflictele geopolitice cu consecințe globale, agravarea schimbărilor climatice, succesiunea valurilor pandemiei de COVID-19, creșterea inegalităților sociale.
Președintele României va participa la panelul intitulat „Prezent și viitor – gestionarea efectelor crizei multiple asupra populației”.
Cu această ocazie, Președintele Klaus Iohannis se va referi la efectele războiului de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei asupra securității europene și globale, la consecințele acestuia în multiple domenii, dar și la suprapunerea acestei crize de securitate cu eforturile de redresare economică post-pandemie și cu alte priorități la nivel global, precum lupta împotriva schimbărilor climatice, anunță Administrația Prezidențială.
Vezi și: Klaus Iohannis, la evenimentul de înmânare a celor două scrisori de intenție privind împrumuturile din partea U.S. EXIM Bank pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News